Citeam ieri un articol în REGNUM (mai citesc și eu prostii, uneori prea des) despre mielul găgăuz, a cărui istorie și limbă sunt duse la abator de către lupul moldovean. Și atâta jale era în acel articol, încât eu chiar m-am simțit un călău, care a pus capul unui amărât animal pe trunchi și așteptam să rânjesc la stropii de sânge care mi-ar fi sărit negreșit pe haine, pe față și pe mâini.
În mintea rusului (celor de la REGNUM și Vocea Rusiei) Republica Moldova este un instrument folosit abil de România pentru a-și domoli poftele imperialiste. Rușii arată cu degetul, ba nu, cu tot pumnul, spre București și Chișinău, încercând să denunțe niște presupuse planuri de asimilare a minorităților de pe teritoriul dintre Prut și Nistru (despre dincolo de Nistru nu pot să spună nimic, în condițiile în care ei sunt și pacificatorii, și purtătorii de arme).
Când citeam acel articol pe REGNUM mi-am amintit de anul 1992. Eram internată la spitalul din Vulcănești (acum UTA Găgăuzia). Aveam colegă de cameră o fată de etnie găgăuză. Am vorbit cu ea în rusă. Eu nu știam limba găgăuză, ea nu știa limba română. Nu ne-am jignit. Și amintirile despre ceea ce se întâmplase cu doar câțiva ani mai devreme erau încă foarte vii în memoria mea de copil. Dimpotrivă, ne-am înțeles chiar bine. Medicul meu era de etnie rusă. Și cu ea tot m-am înțeles bine. Am avut studenți la Chișinău ucraineni, ruși, găgăuzi, bulgari, țigani, armeni. Niciodată nu am scos în față apartenența etnică.
Aceeași publicație rusă încearcă să insinueze că tot ce face conducerea de la Chișinău pentru a micșora platforma pentru conflicte interetnice este o mare înșelătorie, ascunsă după procesul de aliniere la principiile și valorile europene spre care tindem oficial, inclusiv printr-un program de guvernare.
Acum sincer, ați văzut voi oameni mai toleranți decât românii la alte etnii? Dacă vedeați, atunci nu-l auzeați pe Formuzal vorbind în limba rusă la ședințele de guvern.
Nu înțeleg de ce rusul nu poate pricepe că este normal să cunoști limba oficială și istoria statului a cărui cetățean ești? De ce nu înțelege că nicio comisie de istorie, creată la comanda lui Putin sau a lui Medvedev, nu va reuși să radă din creierul meu propria-mi percepție despre cine sunt eu? De ce rusul își bagă ghearele în Miorița mea să o rescrie? Cine este el de își permite cu atât de mult tupeu să redistribuie rolurile în istoria mea?
Uneori am impresia că intenționat sunt evidenţiate problemele care țin de identitate pentru a ne sustrage atenția de la lucruri cu adevărat importante. Problema e că suntem incapabili să le facem față tuturor, indiferent de natura acestora. Și este mai ușor să ne legăm de istoria altora decât să ne recunoaștem înfrânți în fața propriilor orgolii, acelea impuse de un statut pierdut. Gata! Rusia nu mai este super-putere! E doar o mare putere! Dominându-i și divizându-i pe cei mici nu demonstrezi nimic. E ca și cum ai alege să te bați cu un copil pentru că în categoria ta ai luat cafteală. Ce obții? Respectul celorlalți? Nu! Doar iluzia că nu ești la coadă, că există cineva mai nenorocit decât tine. Dar gangrena este internă. Te roade și-ți dă de știre exact atunci când nu îți dorești, când doar pari puternic, dar de fapt ești mai slab decât cel aflat la coadă și spre care arătai cu degetul.
Eu nu instig la ură. Eu instig la respect. Nu vreau să creez confuzii inutile. Această refulare este îndreptată către publicațiile ruse, care prin titlurile bombastice alimentează disconfortul interetnic în diferite state.
Este inutil și ieftin. Istoria nu doar că nu poate fi schimbată. Istoria nu poate fi nici rescrisă. Dacă ai primit rol în acest spectacol, atunci ți-l asumi, cu bune și cu rele. Dacă mi-e dat să fiu o mioriță, lup oricum nu pot să fiu, oricât nu m-aș rânji la cei de altă etnie.
