Încă doi diplomați europeni vin la Chișinău, în contextul avansării Republicii Moldova pe direcția integrării europene. Miniștrii de Externe ai Lituaniei, Linas Linkevičius, și Cehiei, Karel Schwarzenberg au răspuns invitației făcute de omologul din Rep. Moldova, Iurie Leancă, astfel că aceștia vor fi prezenți mâine la Chișinău.
Cei doi oficiali, deși au agende separate, vor discuta subiecte actuale ce vizează atât relațiile bilaterale cât și cele Rep. Moldova-Uniunea Europeană. De asemenea, miniștrii de externe ai celor două state vor avea întrevederi cu președintele Nicolae Timofti și premierul Vlad Filat, informează Unimedia.md.
Potrivit sursei, în cadrul discuţiilor cu oficialii din Rep. Moldova, ministrul lituanian va discuta despre parcursul european al Republicii Moldova în contextul preluării de către Lituania a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene în semestrul II al anului 2013, precum şi subiecte de pe agenda relaţiilor bilaterale.
Referitor la partea cehă, agenda subiectelor cuprinde dezvoltarea în continuare a dialogului moldo-comunitar, implementarea proiectelor de asistenţă oferite de Guvernul Cehiei, Republica Moldova fiind printre ţările prioritare în Programul ceh de asistenţă pentru dezvoltare. Totodată, ministrul ceh va participa la deschiderea Forumului oamenilor de afaceri din cele două state, la care vor participa mai multe companii cehe sosite la Chişinău.