*
Autorul acestui articol nu intenţionează a fi politically correct.
*
Ne-am întâlnit într-un colţ de drum, vizavi de-un magazin. Cel puţin un sfert dintre suporteri erau fete şi nu orice fel de fete, dar purtând o gamă generoasă de culori, deosebindu-se în acest fel de tinerele pe care le captează privirea pe bulevardul Ştefan cel Mare din Chişinău. Converşii, ghiozdanele înflorate, eşarfele, căciulile tricotate, completate de panglică tricoloră la mână, toate acestea m-au asigurat că mă aflu în mijlocul unor oameni frumoşi. Un alt viitor coleg de călătorie care şi-a adus chitara a dat tonul piesei istorice ,,Treceţi batalioane române Carpaţii”, băieţii grupuri-grupuri s-au alăturat mesajului.
Cineva şi-a uitat buletinul acasă, Virgil l-a încurajat să ia un taxi, să îl recupereze şi să ne prindă pe drum. ,,Buletinele să le aveţi la voi şi 25 de lei, ca să acopere autocarul şi să fie totul în ordine la vamă”, anunţa repetat Virgil.
,,Ne vei aştepta 90 de minute în vamă!”, a strigat spre mine Cristi când a aflat că nu am niciun act „moldovenesc”.
Au modernizat primul punct de control al autoproclamaţilor, iar paşaportul meu, singurul vişiniu, a stârnit olecuţică de grimase. ,,Ci di cuminti îi Moldova la ea acasă”, m-am gândit când în autocar s-a lăsat linişte, în timp ce o doamnă autoproclamată strângea buletinele şi actul meu european. Nu tu râsete, nu tu scandări, nu tu bancuri, cam ăsta ar fi codul comportamental de trecere a autoproclamatei vămi, alături de efectuarea regulamentară a procesului fiziologic de evacuare a urinei. Încăpăţânarea de a testa câmpul separatist te poate costa 200 de lei, sub formă de amendă, sau 200 de ruble, nu am înţeles prea bine sau pur şi simplu nu se vorbeşte româna la barieră.
Mi-au permis intrarea pe teritoriul separatist, iar autocarul s-a mai animat. În Tighina, zisă separatist ,,Bender”, Virgil a schimbat banii în ruble la complexul comercial tip mall Sheriff. Pe fereastră am văzut două fragmente de alaiuri de nuntă separatistă, care se fotografiau la Memorialul militar istoric. În autocar se cânta, iar şoferii alaiurilor nu păreau să aprecieze.
,,Rusia este garantul libertăţii şi păcii”, scria pe-un zid din Tighina. Rusia este garantul ratei alarmante a mortalităţii infantile, a ratei ridicate a mortalităţii la bărbaţi ca efect al alcoolismului, al sărăciei şi inegalităţii sociale, al ratei crescute a migraţiei permanente, al cenzurii şi al reprimării opoziţiei, aspecte care parcă nu presupun chiar ,,libertate şi pace”.
Trei ani au trecut de când nu am mai ajuns pe un stadion şi acela s-a întâmplat să nu fie din România, dar intrarea pe care şi-a făcut-o stadionul din Tiraspol m-a lăsat fără glas câteva minute. Trebuie că investitorul şi patronul se fuduleşte cu aşa arenă, însă păcat că nu prea are cui o arăta, din moment ce regiunea transnistreană nu e recunoscută de nimeni, sau aproape de nimeni, dacă examinăm situaţia atent şi geopolitic.
Aşadar, am ajuns la un meci pe un stadion separatist. Aici se-ntâmplau iar controale, tinerele erau pasate unei doamne separatiste, iar băieţii unor domni separatişti. Doamna autoproclamată cotrobăia în genţile de fete ca în propria bucătărie, pe faţă şi pe dos, în buzunare mici şi mari, apăsând după dinamite sau grenade mini. Mi-a venit rândul, dar unul românesc şi pentru că nu ne puteam înţelege deloc, doamna separatistă a hotărât că trebuie să las ghiozdanul în autocar, chiar gol, apoi a cerut ajutorul unui domn separatist, să îmi transmită tradus să scot cizmele, să nu ascund arme imperialiste în şosete. ,,În română”, i-am cerut domnului, iar domnul mi-a răspuns că în moldoveneşte o să îmi comunice ce mai am de făcut. ,,Adică în română, da”, am completat şi omul separatist şi-a dat ochii peste cap. Între timp, toţi băieţii noştri erau deja în tribune,ceea ce mă punea în temă cu percepţia separatiştilor asupra fetelor: acestea pot produce mai multe daune la Tiraspol.
Sheriff are majorete separatiste şi copii care flutură steaguri galben-negre. Meciul etapei a 22-a din Divizia Naţională între Sheriff şi Dacia a fost găzduit de Complexul acoperit Sheriff, care acum acoperea lupi galbeni şi pe Stoichiţă pe bancheta staff-ului tehnic de la Tiraspol, şi trei generali sau gradaţi, în orice caz, care făceau turul terenului, urmaţi de o viespe care părea albină, în mărime nenaturală.
Suporterii echipei Dacia Chişinău fie au băut espresso scurt înainte de a se întâlni în colţul de drum, vizavi de-un magazin, fie sunt pasionaţi şi peste medie de încrezători, pentru că vreme de 90 şi un pic de minute au scandat şi cântat în picioare fără oprire. Tind să cred mai mult în cea de-a doua variantă, care nu o exclude, însă, pe prima. Imnul echipei, ,,Bate gol”, ,,Dacia”, ,,Basarabia pământ românesc” sau ,,Când s-o-mpărţit norocu” a lui Ducu Berţi, ,,Adevărata capitală suntem noi” şi câteva mesaje adresate „PMR” au fost strigate melodios de la tribuna lupilor galbeni. În pauza dintre reprize, când Stoichiţă a trecut prin faţa fanilor Dacia, aceştia nu s-au sfiit să scandeze ,,România”, iar la sfârşitul meciului, fostul antrenor de la Steaua i-a salutat scurt.
Echipele au făcut remiză, oglindă a Chişinăului şi Tiraspolului în afara gazonului: 0-0.
La ieşire nu m-a mai controlat niciun separatist, dar la punctul de trecere tot nu am scăpat, e un du-te vino şi pentru autoproclamaţii vameşi confuzi. Poante peste poante am ascultat pe drumul de întoarcere, suporterii echipei Dacia sunt oameni veseli şi spontani.
,,Aşteptăm reportaj, da?”, m-a întrebat Virgil. ,,Cu noi mai sunt persoane care scriu”, a completat. Adicătălea, echipa Dacia e tunată. 🙂
Foto: Iulia Modiga/InfoPrut
