,,În R. Moldova şi în România se vorbeşte aceeaşi limbă. Chiar dacă am fost dezlipiţi de la România, vorbim aceeaşi limbă şi suntem acelaşi popor. Ca să nu mai facă asemenea acuzaţii, lui Tarlev nu i-ar strica să mai studieze Istoria Românilor, să citească cărţi sau să frecventeze şcoala”, preciza Carolina, elevă în clasa a VIII-a pentru publicaţia Flux , în ianuarie 2002.
Carolina îşi raporta perspectiva la declaraţia trimisă la mijlocul lunii ianuarie 2002 de premierul de la Chişinău Vasile Tarlev prim-ministrului României Adrian Năstase, publicată de Flux la 29 ianuarie în două variante – una oficială şi una neoficială, pe surse – în care Tarlev acuza România că ar fi ,,furat limba moldovenilor ca să o folosească”. Potrivit ziarului Flux, varianta neoficială a declaraţiei conţinea în preambul următoarea formulare: ,,Declaraţia domnului Vasile Tarlev, prim-ministru al Republicii Moldova în legătură cu amestecul României în treburile interne ale Republicii Moldova”. Pe de altă parte, textul oficial începea astfel: ,,Declaraţia domnului Vasile Tarlev, prim-ministru al Republicii Moldova, în legătură cu poziţia Guvernului României faţă de ultimele evenimente de la Chişinău”. Surse din Guvernul Republicii Moldova susţineau pentru Flux sub protecţia anonimatului că puterea comunistă urma să întreprindă mai multe acţiuni care să deterioreze relaţia dintre Republica Moldova şi România, precum retragerea Ambasadei de la Bucureşti, intenţia de a acuza România la Consiliul Europei că ,,a furat limba moldovenilor ca să o folosească”, precum şi introducerea în regim de urgenţă a studierii ,,Istoriei Moldovei” în şcoli.
,,Republica Moldova este de veacuri o ţară multinaţională şi, prin tradiţie, etnotolerantă. Alături de moldoveni, aici locuiesc bulgari, ucraineni, găgăuzi, evrei, ruşi, ş.a.”, îi scria Tarlev premierului Adrian Năstase în textul oficial. Scrisoarea de protest a prim-ministrului Tarlev a generat mai multe reacţii în rândul elevilor şi liceenilor din Republica Moldova. Flux publica în numărul din 29 ianuarie 2002 şi impresiile lui Constantin, elev în clasa a VIII-a. ,,Nu sunt de acord cu această afirmaţie. Limba noastră întotdeauna a fost şi va rămâne româna. Limba moldovenească există doar pentru Tarlev şi conducerea comunistă din R. Moldova. Tarlev ar trebui să se ducă la Bucureşti şi va înţelege că nu există deosebire dintre limba română şi aşa-zisa moldovenească„, puncta Constantin.
(Va continua)