Vlad Filat ar putea să îşi păstreze funcţia de prim-ministru în viitorul guvern, transmite portalul Kommersant.md.
Publicaţia Kommersant face referire la mai multe surse apropiate negocierilor dintre formaţiunile fostei AIE-2, potrivit cărora, pe lângă întâlnirile dintre negociatorii PLDM, PL şi PD, au loc întâlniri între Vlad Filat şi Vlad Plahotniuc.
Astfel, în urma negocierilor s-ar fi ajuns la o înţelegere că Vlad Filat va ocupa funcţia de premier şi în viitorul guvern. Deocamdată însă nu se cunoaşte care sunt condiţiile pentru îndeplinirea acestei înţelegeri, una din variantele posibile fiind aceea a numirii lui Vlad Plahotniuc în funcţia de vice-premier.
Publicația mai notează că, momentan, nu este clar cu voturile cui va fi ales Filat în funcţia de premier, dacă acest scenariu se adevereşte, mai ales că, liberalul Mihai Ghimpu a reiterat, inclusiv în cadrul emisiunii ÎnProfunzime, că nu acceptă ca Vlad Filat să fie premier.
Teoretic alegerea lui Filat ar putea avea loc cu votul PLDM, PD şi a 5 deputaţi din numărul celor 9 care se declară neafiliaţi. Liderul fracţiunii PLDM, Valeriu Streleţ, a refuzat însă să comenteze această ideie, calificând-o ca una absurdă, iar deputatul PD, Igor Corman, care la fel participă în negocierile privind un nou acord, nu a putut fi contactat.
În final, publicația scrie că după două luni de acuzaţii şi atacuri, cele trei pratide nu doar au anunţat un armistiţiu, dar şi lucrează asupra unui nou acord al alianţei de guvernare. Deputatul Valeriu Munteanu a declarat penstru sursa citată că vor fi reformulate şi rescrise unele compartimente ale vechiului acord.
Potrivit Kommersant, liderii fostei AIE-2 nu au ajuns la compromis de bună voie, ci au fost obligați la tratative de Uniunea Europeană. În plus, aceștia s-au temut de alegerile anticipate al căror rezultat ar putea fi unul favorabil Partidului Comuniştilor.