Nu or crede ruşii în lacrimi, dar puterea farselor cu siguranţă o recunosc şi o şi aplică cu succes. Succesul ruşilor a presupus în multe pagini ale istoriei neamului românesc pierderea noastră.
Ziua de 1 aprilie apare în Monitorul Oficial decretată ca Zi naţională de cinstire a memoriei românilor – victime ale masacrelor de la Fântâna Albă şi alte zone, ale deportărilor, ale foametei şi ale altor forme de represiune organizate de regimul totalitar sovietic în Ţinutul Herţa, nordul Bucovinei şi întreaga Basarabie.
Anul acesta se împlinesc 72 de ani de la masacrul de la Fântâna Albă (regiunea Cernăuţi, în prezent aflată în componenţa Ucrainei, după raptul sovietic al nordului Bucovinei istorice). Ca urmare a ultimatumului primit la 28 iunie 1940 din partea Uniunii Sovietice, România a fost obligată să cedeze Basarabia, teritoriul dintre Prut şi Nistru, şi partea de nord a Bucovinei, unde s-a desfăşurat unul dintre cele mai dramatice episoase din istoria României, când un număr de aproximativ 2-3000 de locuitori din satele de pe Valea Siretului, încercând să se refugieze din Uniunea Sovietică în România, la Fântâna Albă au fost împuşcaţi sau înjunghiaţi şi apoi aruncaţi în gropi comune, peste care s-a turnat var stins.
Uniunea Sovietică a turnat var stins pe trupul României.
Românilor noştri li s-a stabilit graniţă în propria casă, iar singura şansă pentru recuperarea căminului lor era să se refugieze în România amputată teritorial. Românii noştri din Pătrăuţii-de-Sus, Pătrăuţii-de-Jos, Cupca, Corceşti, Suceveni au pornit spre noua şi artificiala linie de demarcaţie îmbrăcaţi în port naţional, purtând asupra loc cruci de cetină, icoane, prapuri şi un steag alb, în semn de pace. La aproximativ 3 km de graniţă, grănicerii sovietici au somat coloana paşnică de 2-3000 de români să se oprească. Aceştia vroiau acasă, aşa că nu s-au oprit. Sovieticii au tras cu mitralierele în plin. Cei care au supravieţuit focurilor de armă au fost ucişi cu sabia sau astupaţi cu pâmânt de vii în cele 5 gropi pregătite “vizionar” de sovietici.
Citiţi articolul integral pe ,,Blogul cu de toate” al lui Emil Călinescu, adică aici.
