Reţelele de socializare online, serviciile de telefonie mobilă, mesajele trimise prin intermediul căsuţei electronice au jucat rolul de instrumente prin care a fost transmis îndemnul de a participa în dimineaţa zilei de 6 aprilie la un flash -mob care să evidenţieze suspiciunile de fraudare a alegerilor: ,,Ne sunam, vorbeam, iar după ce a început să se contureze rezultatul, a apărut teoria că alegerile au fost falsificate. Nu era posibil ca cei de peste hotare să voteze cu comuniştii! Apoi, când s-a ştiut că au câştigat comuniştii, a început să se vorbească despre ce era de făcut. Mulţi vroiau să plece din ţară. Era un sentiment comun de ,,hai să facem ceva!”. Mesajul s-a răspândit pe Facebook, pe e-mail, prin telefon: ,,Astăzi, la ora 6, ne vedem cu o lumânare la statuia lui Stefan cel Mare” ( D.P., studentă, 20 de ani). Datorită utilizării acestor canale de comunicare s-a vehiculat la un moment dat conceptul de ,,revoluţie informaţională” spre a desemna apelul online de revoltă împotriva obţinerii de către comunişti a unei majorităţi parlamentare (,,S-ar părea că totul a izbucnit după ce un număr foarte mare de tineri a primit sms-uri cu mesajul ,,Vino să lupţi împotriva comuniştilor în faţa clădirii guvernului. Dă mesajul mai departe”, acesta fiind şi motivul pentru care la un moment dat serviciile de telefonie n-au mai fost accesibile. Însă pentru cei cu acces la Internet, chemarea a fost lansată prin Twitter şi Facebook (…). S-a ajuns ca mişcarea de protest să fie denumită revoluţia Twitter”), majoritate înţeleasă ca un obstacol în calea integrării europene şi a procesului de democratizare a acestui stat aflat la graniţa dintre Est şi Vest.
Unul dintre organizatori îşi aminteşte că pentru a evita întreruperea flash-mob-ului de către forţele de ordine a depus la Primărie o declaraţie preliminară, pe baza căreia, ulterior, i-a fost întocmit dosar penal: ,,Noi ne-am adunat de dimineaţa vreo 6 tineri ca să punem la cale un flash-mob, numai că ştiind că situaţia e tensionată şi foarte multă lume ar putea să vină, am vrut să-l legiferăm. Am mers la Primărie, l-am înregistrat şi am pus cinci tineri să ajute la supravegherea ordinii, dar nu erau cu mine să semneze. Şi am semnat singur. Prin urmare, dosar penal mi-au deschis doar mie, dar din partea unui grup, grupul ,,Sunt anti-comunist” (G. B., activist al societăţii civile, ,, om liber”, 34 de ani).
S.T. (actor, 22 de ani) a sesizat o particularitate culturală a celor care au susţinut semnificaţia zilei de 6 aprilie ca zi de doliu în memoria libertăţii, a democraţiei, anume că aceştia erau reprezentanţii unei părţi a societăţii vorbitoare de limbă română: ,,Eu am aflat pe 6 chiar foarte, foarte întâmplător. Mergeam pe Stefan cel Mare şi au ieşit nişte tipi care vroiau să pună o lumânare în memoria libertăţii, în sensul că au fost fraudate obraznic alegerile din 5 apilie şi oamenii au ieşit pur şi simplu,
tinerii de la Basarabia Pământ Românesc şi alte organizaţii de tineri sau oameni care vorbesc, care încă mai vorbesc limba română. Că de fapt noi am ajuns să fim o minoritate în Moldova. Era o situaţie jalnică, o chestie până la lacrimi, ştii, mergeai, era 6 seara şi întuneric în oraş şi vedeai numai lumânări, multe, câteva mii de lumânări”.
Un jurnalist de la o televiziune online povesteşte cum cele câteva mii de persoane strânse pentru a aprinde lumânări la statuia lui Ştefan cel Mare, şi-au redirecţionat acţiunea, iar anumiţi lideri politici li s-au alăturat: ,,Şi seara am ieşit să filmez pentru televiziunea la care lucrez, care e o televiziune prin Internet. Am început să filmez, am fost uimit de cât de mulţi oameni se adunau, fratele meu a adus un megafon şi a început să vorbească. Şi nu ştiu cine i-a dat ideea (…) să mergem la Preşedinţie să cerem demisia lui Voronin. Acolo am constatat că erau mii de oameni care se adunaseră . S-a scandat, apoi s-au adunat în PiaţaMare, unde deja erau zeci de mii de oameni. Au venit şi liderii politici” (O.B., jurnalist, 36 de ani).
Dezamăgirea provocată de rezultatele alegerilor a căpătat un sens dinamic, determinat de numărul neaşteptat de oameni care au reacţionat la mesajele transmise în cursul zilei, după cum precizează acelaşi jurnalist: ,,După două ore de protest mulţimea era agitată şi nu putea fi controlată, astfel că fratele meu şi fetele de lângă el au anunţat prin megafon că toată lumea să meargă acasă şi i-au invitat pe toţi ca a doua zi să participe la un protest, la orele 10. Fratele meu a declarat mitingul închis. Dar mitingul nu s-a încheiat, un grup s-a dus spre CEC, unul spre Televiziune…”. În jurul orei 22:00 s-au putut observa încercări de acte de vandalism, la care asistau atât oameni politici, cât şi forţe de ordine, fără să intervină: ,,Pe la vreo 10, un grup de ciudaţi a blocat strada paralelă şi au început să vandalizeze, erau acolo şi politicieni, şi poliţie, astfel că am înţeles că era o provocare.
L-am filmat şi pe procurorul general! La 11 am prins ultimul microbuz şi am observat că începuseră să se mai rărească” (O.B., jurnalist, 36 de ani). Atitudinea autorităţilor era una ,,contemplativă” în faţa celor care blocau circulaţia ilegal, având în dotare şi arme: ,,Pe la ora 20 s-a anunţat că acţiunea se încheie, organizatorii au plecat acasă, dar au rămas nişte tineri care băuseră şi continuau să bea, au blocat circulaţia cu puşti, au răsturnat un microbuz, iar politia stătea şi nu făcea
nimic. Am ramas şi noi câţiva, erau nişte observatori de la CREDO (Centrul de Resurse pentru Drepturile Omului, unul dintre ONG-urile responsabile cu monitorizarea alegerilor ) şi nişte jurnalişti, era ora 10. Când o jurnalistă de la Jurnal TV le-a spus: ,,Faceţi ceva!”, i s-a spus: ,,Voi i-aţi chemat, descurcaţi-vă cu ei!”.
*Fragment din lucrarea de disertaţie a Iuliei Modiga. Lucrarea ,,Lumi şi drame sociale în Republica Moldova în context post-electoral” a fost susţinută la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială a Universităţii din Bucureşti, în februarie 2010
