Memorandumul de înțelegere privind cooperarea în statistica energetică a fost semnat astăzi de către viceministrul Economiei, Octavian Calmâc, directorul Biroului Naţional de Statistică, Lucia Spoială și expertul principal în statistica energetică al Secretariatului Tehnic INOGATE, Gloria Aghinalido, se arată într-un comunicat emis de către Ministerul Economiei al Republicii Moldova.
Documentul tripărtit este bazat pe recunoaşterea reciprocă a importanţei cooperării și are drept scop adoptarea oficială a Planului de Acţiuni pentru Statistici Energetice (ESAP) cu determinarea clară a rolului şi responsabilităţii părţilor în implementarea activităţilor prevăzute de acest Plan. În opinia părților semnatare, memorandumul va influența benefic dezvoltarea statisticii în domeniul energetic atât în Republica Moldova, cât şi în regiune.
Programul Uniunii Europene INOGATE o fost fondat în 1996 pentru reabilitatea insfrastructurii sectorului energetic, în vederea susţinerii conferinţei de miniştri ai energeticii din ţările CSI, numită şi “Iniţiativa de la BAKU”. Aceasta prevede colaborarea în domeniul energetic între Uniunea Europeană, ţările riverane Mărilor Negre şi Caspice precum şi cu ţările vecine acestor state. Ţările-partenere ale Programului INOGATE sunt: Azerbaidjan, Armenia, Belorusia, Georgia, Kazahstan, Kîrgîzstan, Moldova, Tadjihistan, Turcia, Turkmenistan, Uzbekistan şi Ukraina.
Obicetivele Programului INOGATE sunt de a asigura convergenţa pieţelor energetice în baza principiilor pieţei interne energetice a UE, ţinând cont de particularităţile ţărilor-partenere, majorarea securităţii energetice prin soluţionarea chestiunilor ce ţin de exportul sau importul surselor energetice, diversificarea livrărilor, tranzitul surselor energetice şi cererii pentru sursele energetice. Un aspect important al Programului este susţinerea dezvoltării energetice durabile, inclusiv dezvoltarea eficienţei energetice și surselor regenerabile de energie, precum și atragerea investiţiilor în proiecte energetice de interes general şi regional.