În cadrul primei ședințe a Comisiei interguvernamentale moldo-ungare pentru colaborare economică care a avut loc în perioada 23-24 aprilie la Budapesta, Organizaţia de Atragere a Investiţiilor şi Promovare a Exportului din Republica Moldova (MIEPO) și Agenția Ungară pentru Investiții și Comerț (HITA) au semnat Acordul de cooperare, care are drept scop promovarea investițiilor bilaterale prin organizarea misiunilor de afaceri și a forumurilor economice, precum și susținerea participării întreprinzătorilor din ambele țări la expoziții și târguri organizate în Ungaria și Republica Moldova, informează mec.gov.md.
Lucrările Comisiei interguvernamentale moldo-ungare au finisat astăzi, prin semnarea de către co-președinții Comisiei viceministrul Economiei, Octavian Calmâc și Secretarul de Stat pentru Afaceri Internaționale și Relații Economice Externe a Ungariei, Péter Szíjjártó a Protocolului de inaugurare a Comisiei. Documentul prevede un șir de acțiuni de colaborare în domeniul dezvoltării afacerilor, agriculturii, întreprinderilor mici și mijlocii, energeticii, protecției mediului și turism menite sa amplifice relațiile comercial-economice moldo-ungare.
„Discuțiile din cadrul Comisiei au confirmat interesul agenților economici din Ungaria în participarea la procesul de privatizare a întreprinderilor de stat din Moldova, desfășurat în prezent, care oferă oportunități bune pentru investitorii maghiari, iar acordurile de liber schimb ale Republicii Moldova reprezintă regimuri comerciale maximal avantajoase, pentru crearea companiilor mixte moldo-ungare”, a susținut viceministrul Octavian Calmâc în cadrul ceremoniei oficiale de semnare a protocolului.
Co-președintele Comisiei, Péter Szíjjártó a declarat că „printre multiplele sarcini ale economiei ungare, principalele priorități sunt menținerea stabilității macroeconomice și reluare creșterii acesteia, motiv din care a fost lansată politica intitulată „deschiderea către Est”, orientată spre consolidarea și extinderea relațiilor economice bilaterale cu țările din Europa de Est, regiune în care Republica Moldova are statut prioritar”.
În acest context, partea ungară a informat despre pregătirea Băncii comerciale maghiare „Eximbank” de a extinde serviciile financiare pentru companiile care exportă în Republica Moldova și stabilirea relațiilor directe cu băncile comerciale din Moldova, pentru a oferi instrumente financiare importatorilor și întreprinderilor din Republica Moldova, prin crearea conturilor interbancare de import-credit.
Viceministrul Octavian Calmâc a accentuat importanta preluării de către agricultorii moldoveni a experienței acumulate de către Ungaria, în materie de dezvoltare agricolă și rurală în cadrul UE. În acest context, Republica Moldova a informat despre intenția de a lansa dialogul cu UE privind accesarea fondurile Programului european de vecinătate pentru agricultură şi dezvoltare rurală (ENPARD). Acesta va permite crearea cooperării cu tarile Uniunii Europene, inclusiv și Ungaria, în dezvoltarea agriculturii și industriei alimentare din Republica Moldova, prin transferul de tehnologii și utilaje competitive în cultivarea și prelucrarea cerealelor, fructelor, produselor de origine animaliera, crearea și dezvoltarea sistemelor de irigare.
În cadrul Comisiei au fost puse bazele încheierii în viitorul apropiat a unui Memorandum de înțelegere între Ministerul Mediului al Republicii Moldova și Ministerul Dezvoltării Rurale din Ungaria privind cooperarea în domeniul protecției mediului. Memorandumul va avea drept obiective acordarea suportului în următoarele acțiuni: reconstrucția stației de epurare a apelor uzate din Chișinău, planificarea, construcția și re-cultivarea a depozitelor de deșeuri, efectuarea auditului mediului, tratarea solului contaminat și a apei subterane, reciclarea deșeurilor, folosirea biomasei în producerea energiei electrice.
Domeniul energiei regenerabile, inclusiv aspectele legate de utilizarea biomasei, a constituit un important subiect al discuțiilor purtate în cadrul Comisiei. În acest context, partea ungară și-a exprimat încrederea că sectorul energetic din Moldova va beneficia de Programul Uniunii Europene de formare a priorităţilor energetice din cadrul Strategiei din regiunea Dunării, care are drept obiectiv final reducerea dependenţei energetice. La rândul sau, Republica Moldova a informat despre acțiunile deja întreprinse în domeniul utilizării durabile a potenţialului de biomasă de către țara noastră, iar participarea în Strategia din regiunea Dunării, va asigura extinderea cooperării bilaterale în domeniul eficienței energetice, aplicării tehnologiilor moderne de consum redus a energiei, generării de căldură, etc.