După ce mai mulți oficiali europeni au criticat hotărârile și inițiativele legislative adoptate vineri, 3 mai, cu votul deputaților din fracțiunile Partidului Comuniștilor și Partidului Liberal Democrat, Voronin le-a reproșat funcționarilor de la Strasbourg și Bruxelles lipsa de reacție din alte situații.
Liderul PCRM susține că în ultimele zile s-a năpustit asupra Rep. Moldovei o avalanşă de declaraţii a reprezentanţilor Uniunii Europene, Consiliului Europei şi României, transmite Unimedia.
„Într-adevăr, există o sumedenie de motive pentru a fi îngrijoraţi de ceea ce se întâmplă în ultimii patru ani. Să ne amintim de jertfele guvernanţilor aduse pe altarul integrării europene! Câteva tentative de ignorare a Constituţiei, modificarea Legii cu privire la alegerea preşedintelui, alegerea anticonstituţională a şefului statului, acapararea de către o grupare guvernamentală a sistemului judecătoresc, interzicerea deschisă a libertăţii de exprimare şi lichidarea televiziunii de opoziţie, interzicerea simbolurilor comuniste, suprimarea demonstrativă a drepturilor minorităţilor naţionale, acapararea prin atac de tip raider a Adunării Populare din Găgăuzia, modificarea rapidă a legislaţiei electorale în favoarea posibilităţilor corupţioniste a unui partid politic, acapararea de facto de către acest partid a Curţii Constituţionale şi manipularea deschisă a deciziilor ei, interzicerea pentru 240 de mii de cetăţeni ai Moldovei, deţinătorii de paşapoarte de tip ex-sovietic, de a-şi exercita dreptul la vot”, a subliniat Vladimir Voronin în cadrul unei declarații pentru presă.
„Ameninţarea constă în faptul că două partide cu viziuni ideologice şi politice diametral opuse au decis să restabilească în Moldova regulile de joc democratice: să restabilească sistemul electoral care a funcţionat timp de 20 de ani, să rupă Curtea Constituţională din schemele corupte, să o impună să judece după lege şi nu după legea dolarului, să creeze condiţii pentru alegeri libere şi democratice, anulând orice şanse pentru oligarhi de a cumpăra voturile alegătorilor. Şi toate acestea pun cruce pe viitorul european a Moldovei? Ce i-a indignat aşa de profund pe sponsorii „poveştii de succes” moldoveneşti? Ce i-a speriat într-atît pe Catrin Ashton şi Jean-Klaude Mignone? Unde au văzut ei ameninţare pentru modernizarea europeană a Moldovei?”, se întreabă Voronin, potrivit sursei.
În opinia sa, „declaraţiile isterice ale Strasbourg-ului şi Bruxelles-ului” reprezintă cea mai serioasă lovitură aplicată modernizării europene a Moldovei. „Este o palmă aplicată tuturor cetăţenilor ţării care au mai crezut sincer că deciziile la un astfel de nivel nu pot fi luate sub presiunea primitivă a corupţiei personale şi a xenofobiei păstrate de pe timpurile „războiului rece”. Astăzi opinia şefilor europeni ne interesează cel mai puţin. Autoritatea acestor şefi în Europa nu este cu mult mai mare decât în Moldova. Pe noi ne interesează în primul rând opinia cetăţenilor din ţara noastră”, a conchis Voronin.