N-am avut nicicând îndoieli în privinţa faptului că la Ropcea trăiesc buni români, care nu-şi uită trecutul tragic, cinstind cu sfinţenie memoria celor care au suferit în numele credinţei şi limbii materne. De treizeci de ani ascult cu inima vibrând de emoţii şi lacrimi în ochi cântecele de înstrăinare culese de la martirii satului de îndrăgita noastră interpretă Victoria Costinean, viabilitatea cărora este menţinută perpetuum de ansamblul de copii „Izvoraşul”. Nu o dată mi-am zis că acolo unde există asemenea voci şi asemenea copilaşi, deprinşi de la primii paşi să-şi poarte cu demnitate împărătească costumul naţional, nu se poate să se cuibărească o nouă înstrăinare, să se declanşeze un dezastru în sufletele celor care au datoria morală să nu uite sacrificiile înaintaşilor.
Trăim, însă, timpuri când interesele materiale se ridică deasupra tuturor celorlalte. Şi dacă ar fi la mijloc numai câştigurile mercantile… De cele mai multe ori e vorba mai mult de indiferenţă. Aici foarte potrivit mi se pare un citat preluat de la cineva chinuit de nepăsarea omenească: „Opusul iubirii nu este ura, opusul memoriei nu este uitarea, opusul sănătăţii mintale nu e demenţa, opusul tuturor acestora este indiferenţa”. Din fericire, la Ropcea mai sunt oameni care se opun indiferenţei: nu se pot împăca nici cu marginalizarea limbii materne prin ucrainizarea şcolii, nici cu nerespectul faţă de legea cu privire la politica lingvistică promovată de statul nostru ucrainean.
După cum am aflat de la o persoană neindiferentă, în a treia zi de Paşti, la Ropcea a avut loc adunarea satului, la care s-au discutat mai multe chestiuni, principala fiind darea de seamă a primarului.
Continuarea în Zorile Bucovinei
