Runda de negocieri în formatul 5+2, care începe astăzi, 23 mai, la Odesa, va fi tensionată dacă delegaţia de la Chişinău va aborda situaţia creată în Zona de Securitate ca urmare a acţiunilor unilaterale ale Tiraspolului.
Potrivit sursei, expertul în problematică transnistreană Eduard Ţugui a declarat pentru IPN că delegaţia de la Chişinău este obligată să pună în discuţie toate acţiunile din Zona de Securitate, mai ales pe cele de la Bender.
Expertul Institutului de Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) „Viitorul” nu crede că în runda aceasta se vor lua decizii importante. „Chişinăul nu este în măsura posibilităţilor pregătit pentru aceste negocieri, iar Tiraspolul va specula contextul politic dificil din dreapta Nistrului”, consideră Eduard Ţugui. Acesta speră, însă, că va fi abordată decizia unilaterală de a transfera aşa-zisul legislativ al regiunii transnistrene de la Tiraspol la Bender.
„La Odesa se dorea discutarea unor probleme tehnice, precum deschiderea unui pod. Iar aceste acţiuni ale Tiraspolului din ultima perioadă vor tensiona discuţiile. Cu siguranţă, Rusia a putut, poate şi va putea influenţa deciziile Tiraspolului. Am marea convingere că deciziile mari sunt luate de către Tiraspol împreună cu Federaţia Rusă”, a conchis expertul în problematica transnistreană.
Reamintim că după încercarea nereuşită de a instala două puncte de control suplimentare în preajma satului Varniţa, Tiraspolul a decis să-şi transfere aşa-zisul legislativ la Bender.