Proporţiile crizei
A fost o criză de proporţiile unui război, care a scos la suprafaţă toată mizeria, toată ticăloşenia, prostia şi iresponsabilitatea clasei noastre politice, toate defectele, infirmitatea şi putreziciunea statului, pe care îl pretindem de drept, dar şi valoarea, miza geostrategică a RM. Ca în orice război, au existat eroi şi laşi, trădători, provocatori şi diversionişti, dar şi masă de manevră, carne de tun, miei de sacrificiu, care sunt, fireşte, cetăţenii fără acces la bugetul public.
Din orice unghi am privi-o – ca pe o încercare de luptă cu oligarhia, cu mafia, ca pe un conflict de interese obscure, ca pe o dispută oarbă pentru putere şi resursele statului, ca pe o confruntare geopolitică între Est şi Vest – criza a avut şi trăsătura unei lupte personale între Filat şi Plahotniuc, pe care a început-o, nu pentru prima dată, liderul PLDM. În aparenţă, a câştigat Plahotniuc, liderul PLDM fiind demis şi ostracizat, interzicându-i-se să ocupe funcţii publice înalte (de ce numai „înalte”?). Însă victoria oligarhului se aseamănă cu a lui Pyrrhus. El s-a autodemascat. „Atotputernicia” sa, care părea un mit, a prins contur, a început să se confirme prin modul cum a acţionat Centrul Naţional Anticorupţie, Procuratura Generală, Curtea Constituţională, şi faptul acesta nu le-a scăpat europenilor şi americanilor. După cum a declarat Ambasadorul SUA, William Moser, s-a creat impresia că „structurile democratice ale statului Republica Moldova ar fi manipulate în interesul unor actori politici”.
Această „impresie” nu va rămâne fără consecinţe, dacă liderii noştri nu se vor grăbi să demonstreze, „nu prin vorbe, ci prin fapte”, că lucrurile s-au schimbat, că instituţiile statului, justiţia se însănătoşesc, că în această perioadă nu s-a produs decât un „scurtcircuit”, că defectele „sistemice” fuseseră reparate.
