În urmă cu un an şi-a unit destinul cu al Irinei, basarabeancă din Hirbovăţ, Anenii Noi. În toamnă, cei doi urmează să devină părinţi. Rodul dragostei lor va fi educat să îşi iubească neamul, să iubească România Mare, ne asigură Ciprian Nedelcu.
Originar din comuna Poienarii Burchii, județul Prahova, Ciprian locuieşte în Suedia de doi ani. În ciuda acestui aspect, strânge semnături pentru Basarabia chiar în inima Prahovei, prin intermediul unei harnice şi închegate echipe pe care o coordonează de peste graniţe. A obţinut pentru tinerii implicaţi în colectarea de semnături sprijinul primarului din sat şi al profesorului de istorie, demonstrând că unirea face puterea.
Ciprian se mândreşte că a fost primul om în satul lui care şi-a arborat tricolorul la 4 metri înălţime, ceea ce a reprezentat exemplu pentru vecini, care au expus şi ei steagul la loc de cinste. În dreptul inimii şi-a tatuat o hartă a României Mari, din dragoste pentru istoria nealterată.
Pasionat de alpinism şi de drumeţiile montane, Ciprian Nedelcu a lucrat ca alpinist utilitar în România, în Norvegia şi Suedia. Sensibilitatea şi militantismul îl deosebesc de alţi tineri de vârsta sa. La cei aproape 29 de ani ai săi, Ciprian a publicat două volume de poeme şi pregăteşte un al treilea, de proză. Pe cel din urmă îl va lansa în luna septembrie, în România. Primele lucrări, intitulate ,,Pagini”, respectiv ,,Pagini 2 (întru deşteptarea neamului)”, cuprind şi poezii care tratează şi descriu tematica Basarabiei.
,,Vă scriu de-aici, din veșnica cetate,
Căci tocul meu va fi mereu cu voi
Și, toți copiii Basarabiei uitate,
Și-au pus speranțele și visele la noi
Și ne tot strigă și ne-ndeamnă la unire,
Ca să-ndreptăm greșelile amare din trecut,
Când, ciuma roșie, în vasta-i nesimțire,
Ne-a condamnat toți frații la orbire, peste Prut“, notează Ciprian în poemul ,,Chemare la unire”.
În străinătate, dar aproape de Basarabia şi de întreg neamul românesc, Ciprian s-a implicat în calitate de voluntar prin donaţii de bani şi de cărţi. Fiecare câştig obţinut din vânzarea volumelor sale de poezii a fost donat pentru buna desfăşurare a acţiunilor unioniste. Cei care doresc să ajungă în posesia volumului ,,Pagini” o pot face la adresa magazin.romanism.ro.
Prin prisma perseverenţei, energiei şi devotamentului pentru cauza Unirii, Ciprian este negreşit ,,voluntarul zilei”.
Mâine poate veni rândul tău, iar persoanele care vor să sprijine logistic campania ,,Aducem Basarabia acasă” o pot face scriindu-ne la adresa [email protected] sau sunându-ne la numărul de telefon 0722 616364.
Sursa: Basarabia-acasa.ro