Camera Deputaților a adoptat recent un proiect legislativ pentru modificarea Legii privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, care prevede că sunt denumiți „români de pretutindeni” toți cei care îşi asumă identitatea culturală românească, persoanele de origine română şi cele aparţinând filonului lingvistic şi cultural românesc care locuiesc în afara frontierelor României, indiferent de modul în care sunt apelaţi (aromâni, basarabeni, bucovineni, moldoveni, vlahi, volohi, etc). Am discutat despre acest subiect, dar și despre problemele românilor din jurul țării, cu inițiatorul proiectului de modificare a Legii 299/2007, senatorul Viorel Badea, vicepreşedintele Comisiei pentru românii de pretutindeni din Senatul României.
Românii din comunitățile istorice din afara țării s-au bucurat că modificarea legislativă pe care ați propus-o a fost adoptată de plenul Camerei Deputaților cu un număr covârșitor de voturi: 293 pentru, două împotrivă și cinci abțineri. Ce schimbări va aduce această modificare pentru etnicii români din afara României?
Viorel Badea: În primul rând, menționez că discutăm pe marginea acestei modificări legislative încă de acum cinci ani. Am discutat în diverse contexte să o propunem și, practic, acum am reușit, după negocieri îndelungi cu toate partidele politice, să adoptăm în Parlament acest proiect, o modificare ce nu face altceva decât să aducă o clarificare din punctul de vedere al statului român. Este vorba de o clarificare etnonimică, dar și politică. Din punctul acesta de vedere, pot să spun că am reușit să întrunim acordul tuturor actorilor politici din România privind necesitarea implementării acestei modificări în legea referitoare la românii de pretutindeni. Deci, odată cu adoptarea noii formule legislative, reușim să creăm un nou context și o nouă modalitate de abordare a relațiilor cu comunitățile de români din afara țării, pe care politicienii din vecinătatea României îi considerau altceva decât etnici români. Această istorie a substituirii numelui de român nu este foarte veche, ea vine de la Stalin și se încheie cu acea abordare năstrușnică a autorităților de la Belgrad prin care oficialii sârbi consideră că este necesar să fie standardizată limba vlahă sau să se vorbească despre vlahi ca despre o națiune diferită de cea română. Tocmai de aceea, era absolut necesar să aducem o clarificare în interiorul României, care să constituie pentru noi o bază de discuții și negocieri cu vecinii noștri în ceea ce privește recunoașterea comunității românești.
După adoptarea acestui proiect de lege, în presa străină din vecinătatea României au apărut declarații conform cărora acest demers al Bucureștiului nu ar fi unul tocmai prietenesc. De ce credeți că până și această modificare legislativă reprezintă o amenințare pentru vecinii noștri?
V.B.: Țările vecine s-au obișnuit cu o Românie paralizată, însă a sosit momentul să ne afirmăm cu fruntea sus principiile, chiar dacă atunci când îți asumi cu curaj și responsabilitate adevărul referitor la conaționalii din diverse state ești considerat dușman. Interesul nostru nu este acela de a trăi într-o eternă pace politică cu cei din jur, ci acela de a-i identifica pe conaționalii noștri oriunde ar fi ei și de a le proteja și promova drepturile. Este un lucru absolut normal. Așa procedează și alții, cum ar fi polonezii, maghiarii sau evreii. Nu suntem singurii care fac acest lucru. Nu trebuie să ne temem că deranjăm pe cineva. Dacă nu deranjezi, înseamnă că nu exiști. Din punctul nostru de vedere, cea mai pragmatică abordare a statului român, atât privind politica de vecinătate, cât și cea externă per ansamblu, este aceea de a proteja identitatea cetățenilor săi și a etnicilor români de pretutindeni. Este un lucru absolut normal și acesta este punctul de plecare al progresului unei națiuni.
Cred că sunteți la curent cu faptul că în Ucraina a fost adoptată Legea privind politicile lingvistice ale țării, care permite unei minorități să-și oficializeze oarecum limba maternă la nivel local, raional sau regional, dacă aceasta este vorbită de cel puțin 10% din populația comunității. Cum comentați faptul că în această nouă lege figurează și limba „moldovenească”?
V.B.: Nu este pentru prima oară când Ucraina legiferează ceva care nu există. Limba moldovenească nu exista decât în închipuirile lui Stalin și, bineînțeles, în cele ale urmașilor lui. Iar cei care încearcă să promoveze un asemenea concept periculos și, totodată, hilar nu fac altceva decât să desconsidere direct și nemijlocit poporul român, oriunde s-ar afla el. Nu putem fi de acord cu așa ceva și am avut foarte multe contacte în acest sens cu parlamentari din state europene, cu care am discutat inclusiv despre această problemă. Opinia lor unanimă este că niciodată nu va fi acceptat un surogat lingvistic precum așa-numita limbă „moldovenească”. De exemplu, la toate conferințele la care participă reprezentanți ai autorităților Republicii Moldova, translația pentru ei se face tot în limba română. De asemenea, pe site-urile oficiale guvernamentale din Republica Moldova, vedem că este vorba de limba română, nu ”moldovenească’’.
Cu toate acestea, în Constituția Republicii Moldova avem limba „moldovenească”…
V.B.: Așa este, însă o constituție se poate modifica prin referendum și se pare că autoritățile actuale de la Chișinău, care se autobulversează permanent, nu cred că au curajul să propună o modificare constituțională, în condițiile în care cea mai mare parte a celor care au rămas acasă încă nu își realizează plenar propria identitate . Cea mai progresistă parte a cetățenilor Republicii Moldova este plecată la muncă în străinătate și, în aceste condiții, este destul de complicat pentru Chișinău să propună un referendum pe tema limbii române. Oricum, de facto, cei mai mulți dintre basarabeni recunosc faptul că nu există limbă „moldovenească”. Prin urmare, forțarea pe care au făcut-o ucrainenii în ceea ce privește recunoașterea unei limbi care nu există este ea însăși un gest de neprietenie la adresa poporului român și a României, pentru că ei nu fac altceva decât să promoveze un neadevăr. Este opțiunea lor, însă ceea ce m-a îngrijorat este faptul că o parte a liderilor comunității românești din Ucraina a asistat la această execuție lingvistică, pe care au înfăptuit-o autoritățile de la Kiev. Bineînțeles, cu această chestiune nu putem fi de acord sub nicio formă.
Ați amintit mai devreme de autoritățile de peste Prut, despre care spuneți că “se autobulversează permanent”. Constatăm că, indiferent de schimbările care au loc pe scena politică de la Chișinău, problema transnistreană, de exemplu, rămâne aceeași sau, dimpotrivă, se acutizează, cu toate că Tiraspolul încearcă să o ambaleze altfel decât în anii precedenți. De ce credeți că există această falsă deschidere din partea celor care se declară conducători ai regiunii transnistrene, mai ales în contextul organizării Zilelor Europei în orașul Tiraspol?
V.B.: Totul este o fățărnicie și o ipocrizie. Nu pot aprecia persoanele care se autodefinesc autorități transnistrene decât în momentul în care acestea recunosc public suveranitatea Chișinăului asupra acelei regiuni, în corelație cu retragerea rapidă a armatei rusești din zonă, o armată care nu își motivează în niciun fel prezența acolo. Prin urmare, orice manifestare pro-europeană este lipsită de sens, din moment ce așa-numitele autorități transnistrene înțeleg să nu respecte regulile jocului și să considere că ei dețin suveranitatea într-o regiune care aparține fără dubiu și necondiționat Republicii Moldova. Aș atrage atenția și colegilor de la Chișinău, pentru că simt de multe ori o atitudine destul de șovăielnică, un abandon în ceea ce privește modul în care sunt gestionate relațiile cu basarabenii de dincolo de Nistru. Mi-aș dori să văd mai multă fermitate, o acțiune europeană a Chișinăului mult mai bine punctată pe această temă și nu mereu un ochi care privește spre Moscova și așteaptă să vadă o reacție pozitivă sau negativă și, în funcție de aceasta, să își facă o agendă.
De la începutul acestui an, au avut loc deja două runde de negocieri privind soluționarea problemei transnistrene, sub auspiciile președinției ucrainene a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE). Cu toate acestea, se pare că nu prea există progrese în acest sens. Credeți că se mai poate face ceva până la sfârșitul anului, cât Ucraina deține președinția OSCE?
V.B.: Nu cred că se vor obține rezultate. Dimpotrivă, mi se pare că totul se temporizează și bănuiesc că se pregătește un alt tip de abordare din partea Moscovei pe acest subiect și sunt convins că fără o atitudine mai fermă a Chișinăului și, de ce nu, a Uniunii Europene, lucrurile nu se vor schimba structural în acea zonă, nu numai până la sfârșitul anului, ci nici după aceea. Condiționalitatea principală în soluționarea conflictului transnistrean este retragerea de urgență a trupelor sovietice de ocupație. Această armată este o expresie a imperialismului sovietic în regiunea respectivă. Atâta timp cât rușii nu își retrag trupele de acolo, nu putem vorbi de pace în regiune.
(Va urma)
Autor: Sergiu Dan, pentru InfoPrut
Sursa foto: bzi.ro
