Procurorii Republicii Moldova se doreau a fi gratulaţi cu ocazia zilei lor ”profesionale”, de vreme ce şi-au sărbătorit-o în inima Chişinăului, la Teatrul Naţional Mihai Eminescu, în faţa căruia, în urmă cu aproape doi ani ( aprilie 2009), sute de tineri erau alergaţi şi maltrataţi pe timp de noapte de personaje în uniformă, care juraseră credinţă unui regim autoritar, şi pe care aceşti reprezentanţi ai justiţiei nu i-au trimis în sălile de judecată, protejându-i mai mult sau mai puţin conştient, mai mult sau mai puţin direcţionat.
Nu aş fi scris despre Procuratură. Nu merită. Toţi cei care au suferit abuzuri în acea săptămână tensionată care a urmat alegerilor parlamentare din 5 aprilie au aşteptat să se facă dreptate sau măcar să fie sprijiniţi să o obţină. Nu s-a întâmplat nimic, numai alte şi alte scrutinuri de alegeri. Procuratura s-a aflat în expectativă cel puţin un an şi jumătate, cu ochii pe cei care puteau veni sau rămâne la putere.
Nu aş fi scris despre Procuratură. Dar asta ar fi însemnat să nu amintesc că acte de abuz ( de putere) se petrec şi astăzi, în dulcele stil neocomunist al celor de până în 2009. Anatol Mătăsaru a anticipat reprezentaţia muzicală cu care procurorii aveau să fie desfătaţi la teatru pe 29 ianuarie şi le-a pregătit o surpriză în ajun, ce-i drept nu foarte îmbietoare. Acesta, purtând pe cap o mască de porc, a lăsat în biroul de audienţe al Procuraturii un sac plin cu un heroină fictivă şi un tort cu excremente, ca formă de protest faţă de incompetenţa oamenilor legii, vizibilă şi în cazul deciziei de a scoate de sub urmărire penală pe acei poliţişti care l-au agresat în timpul revoltelor din aprilie 2009. Mătăsaru a putut protesta acum fără a fi lovit, insultat sau reţinut. Dar nu şi fără a fi chemat ulterior la secţia de poliţie nr.7 a Comisariatului de Poliţie Râşcani, unde a avut şi el parte de o ”surpriză”, primind o amendă în valoare de 900 de lei moldoveneşti…Procurorii nu au încercat nici praful din sac, nici tortul, de bună seamă.
Procuratura nu se ţine de bancuri. Nici Anatol Mătăsaru.
( Şi dacă tot veni vorba, nici activistul Oleg Brega, căruia i-a fost interzis accesul în incinta aceluiaşi teatru unde avea loc concertul organizat în ”cinstea” reprezentanţilor legii)
Dar cum raportul este asimetric, poate ar trebui citată şi Procuratura de vreun comitet ad-hoc al victimelor din aprilie…
Aş vrea să nu mai am de ce să scriu despre Procuratură.
Foto: bzi.ro