Pe 28 iunie 1940, în urma unei înţelegeri secrete între URSS şi Germania nazistă, România a primit un ultimatum prin care se cerea evacuarea administrației civile și a armatei române de pe teritoriul dintre Prut şi Nistru, precum şi din Nordul Bucovinei.
Sunt multiple voci care denunţă o cedare ruşinoasă din partea României, care s-a retras din Basarabia fără nici un foc de armă. Acestora le răspunde jurnalistul George Damian:
,,(…) În vara anului 1940 nu era în joc o simplă cedare teritorială – era în joc existenţa statului român. Îndrăznesc să cred că oamenii care guvernau România în vara anului 1940 au luat singura decizie raţională, au făcut cea mai bună alegere care putea fi posibilă în acele condiţii. Unul din contraexemplele aduse de acuzatori este Finlanda. De ce Finlanda s-a putut bate cu sovieticii, şi România nu s-a bătut pentru Basarabia? Cei care pun această întrebare pot obţine răspunsul doar dacă se uită pe harta Finlandei şi pe cea a României. În cazul unui război cu Uniunea Sovietică, România ar fi avut de apărat o graniţă mult mai lungă şi ar fi fost practic imposibil de oprit o ofensivă sovietică. Acest lucru s-a văzut în vara anului 1944 când trupele române au fost zdrobite de ofensiva sovietică, chiar dacă au avut alături trupe germane – în vara anului 1940 românii ar fi trebuit să lupte singuri. Finlanda a luptat şi pentru că a fost ajutată de geografie.
Mai mult: Finlanda a luptat cu un singur adversar, pe un singur front. În cazul în care România ar fi respins ultimatumul sovietic şi ar fi ales să lupte pentru Basarabia, ar fi avut de înfruntat trei armate – ungurii şi bulgarii erau gata să pornească la atac imediat după invazia sovietică. Sub nicio formă România nu ar fi putut lupta pe trei fronturi. Experienţa poloneză era proaspătă în mintea tuturor politicienilor şi militarilor români: statul polonez a dispărut în două săptămâni după ce a fost atacat pe două fronturi. Consiliile de Coroană care au decis abandonarea Basarabiei au avut pe masă o analiză a Statului Major al armatei care spunea negru pe alb că orice fel de rezistenţă armată era destinată unui eşec total.
Când vine vorba de supravieţuirea statului, soluţiile radical-sinucigaşe sunt foarte rar luate în considerare. Nimeni nu vrea să trimită milioane de oameni la moarte doar pentru o moarte glorioasă.
Niciunul dintre cei care vorbesc despre trădarea românilor din 1940 nu are intenţii bune. Atacul este unul pervers, sub centură. În plus este o minciună. România nu a abandonat niciodată Basarabia. Problema teritoriului dintre Prut şi Nistru a fost ridicată permanent de conducătorii comunişti ai României, în forme mai mult sau mai puţin voalate. În condiţiile în care Ungaria şi Cehoslovacia au fost zdrobite rapid şi fără multe comentarii, ridicarea problemei Basarabiei la Moscova reprezenta un act de mare îndrăzneală. Românii şi România au făcut în istorie cât au putut de mult. Să reproşezi unei ţări ca România că nu s-a comportat în trecut ca o mare putere nu poate fi decât o dovadă de rea-voinţă.”
În urma ocupaţiei sovietice din 28 iunie 1940, România a pierdut un teritoriu de 55.500 km2 şi o populaţie de 3,7 milioane de locuitori, care nici după 73 de ani nu au revenit la Ţara Mamă. Teritoriile şi populaţia ocupată în mod barbar de către sovietici au fost supuse procesului de comunizare forţată, înfometărilor şi deportărilor în gulaguri. Sute de mii de români au căzut victime ale unui regim criminal.