Aşa cum am promis, în partea a doua voi veni cu o abordare a celeilalte grupări de lideri – tabăra liberală. Dezbaterea care domină spaţiul public moldovenesc din ultima perioadă se reafirmă între cei clasaţi ca fiind adepţii puterii şi opoziţiei. Nimic impresionant, am spune noi, şi totuşi, aşa cum apreciază Charles King, imaginea Moldovei este concentrată mai ales în jurul relaţiilor controversate „între elitele politice şi masele populare pe care pretind că le reprezintă, dintre arhitecţii naţiunii şi naţiunile pe care pretind să le construiască”[1].
Viziunea liberală este una tipic elitistă, unde putem descoperi şi un cult al conducătorului – chiar „cultul eului” – individualismul împins câteodată la egocentrism şi gustul succesului personal. Câştigătorii în această cursă vor fi cei mai curajoşi, mai puternici, mai tenace, mai îndrăzneţi şi mai apţi pentru muncă. Pornind de la aceste consideraţii voi ilustra câteva tipologii de lideri.
Între „omul obişnuit” şi tehnocrat: un discurs care mizează pe acţiuni „populiste”?
Părăsind rândurile Partidului Democrat din Moldova, din partea căruia a candidat la alegerile locale din 2007, actualul prim-ministru Vlad Filat şi-a constituit propriul partid Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM), cu o doctrină conservatoare.[2] Fondurile şi beneficiile puse la dispoziţie de Vlad Filat (acesta este şi un om de afaceri cu investiţii în imobiliare şi comerţ, atât în Rep. Moldova cât şi în România, asupra sa plutind acuzaţii că şi-a folosit funcţia de şef al departamentului de privatizări pentru a pune bazele viitoarei averi, iar acum în presă se vehiculează faptul că ar fi capul unei reţele de contrabandă cu ţigări) au strâns în jurul partidului său o echipă dinamică, promovând un mesaj dur anti-comunist. Se consideră că liderul Vlad Filat nu este un lider cu charismă, şi totuşi se omite un alt aspect destul de important: imaginea. Iar această imagine, fiind propagată prin mass-media, îi poate conferi uşor liderului acea sursă a legitimităţii – charisma. Pragmatismul – imaginea pe care şi-a construit-o PLDM de-a lungul campaniilor electorale 2009-2010, a încercat să investească liderul său cu alura de tehnocrat., solicitat pentru funcţii circumstanţiale: „varietatea cea mai interesantă, şi relativ recentă, este omul profesionalizat”[3], cum subliniază Dogan. Principala legitimitate revendicată de tehnocraţi în politică se bazează pe capacităţile lor superioare în administrarea problemelor publice. Aceştia se consideră oameni de acţiune, moderni, responsabili, garantând buna funcţionare a afacerilor publice/proprii…Şi totuşi, ascensiunea lui Vlad Filat în politică poate fi datorată utilizării imaginii „terţiarilor” (a celei de-a treia clase – cea mijlocie) – o pătură socială destul de îngustă în societatea moldovenească. Politică şi/sau afaceri – acestea sunt cele două greutăţi care atârnă de balanţa clasei mijlocii implicate în politică. Imaginea ideală a tehnocratului ar fi cea a liderului care ne fascinează, ne spune Schwartzenberg. Însă sloganul electoral din 2009 al PLDM – „Moldova fără comunişti” – este înlocuit cu „Moldova fără sărăcie” la alegerile din 28 noiembrie 2010, ceea ce ne poate sugera o renunţare la argumentele de ordin politic şi abordarea celor socio-economice.[4] Imaginile din afişele electorale în care liderul se află înconjurat de popor amplifică dimensiunea populistă a „terţiarului” Vlad Filat. Alunecarea spre imaginea „omului obişnuit, common man-ul, cetăţeanul tip […] Fără strălucire, fără pasiune, fără dramă, campionul normalului”[5] contravine ideii legii consecvenţei politice vehiculate deja: „…numeroşi conducători sunt prizonierii propriei lor imagini. Nu o pot schimba. Sunt constrânşi să păstreze rolul pe care ei înşişi şi l-au distribuit”[6]. Scăldarea în „baia de mulţime” a liderului – le oferă oamenilor revanşa „celor mici” împotriva „celor mari”, este ceea ce am numi altfel satisfacţia egalitarismlui, a „dreptăţii sociale”. Este o carte forte dacă ştii să mizezi bine pe ea, ori liderul Vlad Filat, trebuie să recunoaştem, nu mai este un om „din popor”, deoarece este integrat perfect în mediul de afaceri – acel „bişniţar”, un out-sider. Acuzaţiile la adresa sa nu fac altceva decât să ofere alte motive de dubiu privind sinceritatea cu care acesta „îmbrăţişează” bătrâna rămasă fără casă la Cotul Morii. Iar pe de altă parte, numeroase cazuri de corupţie şi contrabandă cu ţigări la graniţa cu România ne determină să reproducem imaginea unui prim-ministru „Don Corleone” al afacerilor negre, care mizează pe funcţia deţinută pentru a-şi urmări propriile interese. Această imagine a fost propagată continuu şi cu succes de presa afiliată PCRM şi PPCD – principalii adversari politici ai partidului. Anume suprapunerea dintre aceste două imagini este dilema care poate da mari bătăi de cap partidului. Iată de ce, încercarea de a contrabalansa imaginea negativă cu cea pozitivă a „omului de rând”, poate constitui un impediment pentru un lider ce vrea să-şi păstreze verticalitatea în propria abordare. De data aceasta, bila neagră pentru lider este masca populismului.
Naţionaliştii eroi: un discurs bazat pe apărarea miturilor colective
Principala legitimitatea revendicată de elitele naţionaliste este aceea a apărării naţiunii împotriva agresiunii externe şi a forţelor interne destabilizatoare. Acest tip de discurs este bazat pe o sensibilitate de caracter etnic, apartenenţa la o comunitate etnică, redefinită printr-o istorie şi o cultură comună cu „ţara-mamă”, limba, religia primează asupra tuturor celorlalte sentimente de apartenenţă.[7] În acest fel, PL a reuşit să se racordeze la discursul bazat pe ataşamentele primordiale. Ca formaţiune politică de dreapta, Partidul Liberal (PL) consideră că doctrina după care se ghidează reprezintă singura cale de a asigura depăşirea crizei social-politice şi poate apropia Republica Moldova de integrarea în Uniunea Europeană şi NATO.[8] PL este o forţă politică „naţionalistă culturală”, în sensul în care aceasta apelează la elemente ca a) fost teritoriu comun (cu România); b) limbă comună (română); c) istorie comună; d) tradiţii comune.[9] Succesorul unei formaţiuni, Partidul Reformei, iniţiate în 1993, PL se orientează treptat spre obiective mai raţionale ale „unoinismului” promovat în anii ’90. Desigur că, se poate considera că PL-ul a ocupat segmentul electoral al PPCD-ului: cel pro-european, pro-România şi unionist. Imaginea sa, ca şi sloganul au fost dictate de propriul electorat.[10]
Primul succes major al partidului a fost anul 2007, înregistrat prin câştigarea fotoliului de primar al Chişinăului de către Dorin Chirtoacă, considerat „locomotiva” electorală a partidului. Chirtoacă este un lider tânăr, charismatic, cu alură modernă, educat în România, fiind accesibil ca mesaj în rândul tinerilor şi al populaţiei cu orientare pro-românească. Principalul actor anti-comunist, imaginea pe care şi-a construit-o treptat este cea a „eroului tânăr”, al cărui muncă trebuie expusă într-un mod transparent, (ceea ce nu prea au reuşit liberalii). Imaginea sa ar trebui să se substituie unui „nou Hercule”, care a depus eforturi substanţiale pentru a moderniza Chişinăul. „Căci, acest monstru sacru, ne spune Schwartzenberg, îndeplineşte o triplă funcţie: este creator de spectacol, dătător de speranţe şi de certitudini”[11]. Eroul herculian poate să-şi extindă popularitatea dincolo de segmentul electoratului tânăr din capitală, prin consolidarea unei imagini de lider „erou” hiperactiv, care depune o muncă titanică în toate domeniile vieţii sociale pentru a ieşi din criză. În acelaşi timp, acesta nu trebuie să alunece în populism, cum este cazul liderului PLDM, ci să păstreze o anumită „distanţă”, iar manifestările lui trebuie să se bazeze pe elementul-surpriză, pe care ceilalţi nu sunt în măsură să-l sesizeze. Să nu uităm că Dorin Chirtoacă este nepotul fostului preşedinte interimar (PL), Mihai Ghimpu, care conduce formaţiunea cu mână forte. După exercitarea de către acesta a funcţiei de Preşedinte interimar în 2009-2010, imaginea lui Ghimpu s-a consolidat, fiind propulsată de partid. Prin prisma vârstei sale (58 de ani), acesta se încadrează perfect în tiparul „părintelui fondator”, semnatarul Declaraţiei de Independenţă a Rep. Moldova. Ori, aşa cum am discutat în partea I a articolului, imaginea „tatălui” a devenit una hipersaturată şi contestată de marea majoritatea tinerilor, poate că acest factor a constituit una dintre cauzele „eşecului” relativ al PL la alegerile din 28 noiembrie 2010. Cert este că tandemul Chirtoacă-Ghimpu, promovat pe afişele electorale, s-a dovedit unul mai puţin eficient. Acum a venit vremea liderilor eroi, depinde dacă primarul Chişinăului va reuşi „să joace” bine acest rol… Rămâne de văzut la alegerile locale din anul acesta.
Cert este că măştile se vor schimba, iar actorul va rămâne acelaşi. Statul spectacol îşi prezintă „actorii” şi „piesa”, unde starul înseamnă totul. Restul reprezintă nişte figuranţi în spatele scenei, „spectatori împinşi în umbra sălii, sau a cabinei de votare”[12].
[1] Charles King, Moldovenii, România, Rusia şi politica culturală, (trad. din engleză) Diana Stanciu, Ed. Arc, Chişinău, 2002, p. 232.
[2] Cristian Ghinea şi Sergiu Panainte, „Sistemul politic din Republica Moldova şi evoluţia lui” in Sergiu Panainte (coord.), Moldova. La răscruce, Fundaţia Soros România, Bucureşti, 2009, p. 20.
[3] Mattei Dogan, Sociologie politică. Opere alese, Editura Alternative, Bucureşti, 1999, p. 38 apud Virgil Măgureanu, Sociologie politică, RAO International Publishing Company, Bucureşti, 2006, p. 275.
[4] Campania PLDM (materiale scrise). Articol accesat pe adresa de internet: http://www.zumzum.md/practice/electorala/92-pldm.html (02.01.2011).
[5] Roger-Gérard Schwartzenberg, Statul spectacol. Eseu asupra şi împotriva star-sistemului în politică, (trad.) Anca Pisică, Ed. Scrispta, Bucureşti, 1995, p. 46.
[6] Idem, p. 11.
[7] Keith Crawford, East Central European Politics Today, Manchester University PRESS, Manchester, 1996, p. 125 apud Andrei Stoiciu, Comunicarea politică. Cum se vând idei şi oameni, Fundaţia Culturală Libra, Bucureşti, 2000, p. 194.
[8] EUROMONITOR, nr. 3 (12), ediţia III, „Implementation of reforms initiated accordingly to the EU-Moldova Action Plan, Assessment of progress made in July-September 2008”; ADEPT şi EXPERT-GRUP apud Sergiu Panainte (coord.), Moldova. La răscruce, Fundaţia Soros România, Bucureşti, 2009.
[9] Cătălina Zgureanu-Gurăgaţă in Monica Heintz (coord.), op. cit., p. 63.
[10] Campania PL (materiale scrise). Articol accesat pe adresa de internet: http://www.zumzum.md/practice/electorala/95-campania-pl-materiale-scrise.html (02.01.2011).
[11] Roger-Gérard Schwartzenberg, op. cit., p. 19.
[12] Roger-Gérard Schwartzenberg, op. cit., p. 13.
Imagine: Banksy