Astăzi se împlinesc 64 de ani de la cel de-al doilea val de deportări din Basarabia.
Primăria Chişinău va organiza în acest context un miting de comemorare a victimelor represiunilor staliniste.
Potrivit unui comunicat de presă, preşedintele parlamentului Igor Corman şi premierul Iurie Leancă vor depune flori la piatra comemorativă din scuarul Gării Feroviare din Chișinău.
Potrivit Publika.md va avea loc un miting de comemorare a victimelor represiunilor politice, iar ulterior, foştii deportaţi vor fi invitaţi la o masă de pomenire. Evenimentele de acum 64 de ani vor fi consemnate printr-o serie de manifestaţii, la care şi-au anunţat participarea şi unele partide politice.
Istoricii estimează că în cadrul operaţiunii din iulie 1949, denumită conspirativ IUG, adică SUD, a avut loc cel mai mare val de deportări din Basarabia. Peste 35 de mii de moldoveni au fost deportaţi în Siberia pe 6 iulie 1949, arată datele oficiale. În realitate, spun istoricii, numărul celor ridicaţi din Basarabia ar fi mult mai mare. La întocmirea listelor s-a ţinut cont de pregătirea şi activitatea capului familiei, de averea sa şi de faptul dacă acesta a colaborat sau nu cu administraţia românească.
Operaţiunea a început în noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, la ora două. Documentele de arhivă au scos la iveală că operaţiunea a fost pregătită minuţios timp de aproape şase luni.