În cadrul simpozionului „Istoria de Lângă noi”, organizat de Platforma Civică Acțiunea 2012, deputatul de Brașov, vicepreședintele Comisiei pentru românii de pretutindeni, Maria Grecea, a transmis celor de dincolo de Prut un mesaj extrem de clar: „Unirea dintre România și Republica Moldova nu are culoare politică”.
Vom reda, mai jos, întreaga declarație:
„Unirea dintre România şi Republica Moldova nu are culoare politică, este un ideal ce ar trebui îmbrățișat de cetățenii ambelor state, motiv pentru care, la astfel de reuniuni s-ar impune participarea unui număr cât mai mare de personalități ale spectrului politic, care au o datorie morală de a susține orice demers de acest gen.
În lume sunt puține popoare care trăiesc în state diferite. Avem exemplul Coreei de Nord și al Coreei de Sud, sau, mai recent separarea Sudanului. România și Republica Moldova sunt, de asemenea, 2 state ale aceluiași popor, 2 teritorii separate prin evenimente istorice cumplite.
Pe noi, cei din România, ne bucură intenția din ce în ce mai pronunțată a fraților noștri din Basarabia, de a întreprinde demersuri în vederea realizării unirii acestor două teritorii. Dar și mai mult ne bucură orientarea spre promovarea identității naționale românești, a limbii române și a valorilor culturale românești în Moldova. Un rol deosebit de important în acest sens l-au avut intelectualii, în special profesorii, care au acceptat rolul de apostoli ai românismului, chiar dacă, de multe ori au întâmpinat o opoziție considerabilă din partea adepților rusificării Basarabiei.
Autoritățile, clasa politică și societatea civilă din România sunt alături de ei și am convingerea că un dascăl poate reprezenta un pas spre unire mult mai puternic decât orice demers politic sau militar. Dumneavoastră sunteți cei care instruiți viitoarele generații și le cultivați respectul pentru țară, pentru ca și ei, la rândul lor, să depună toate eforturile pentru realizarea unui mare ideal.
Înainte de a discuta de unirea teritorială, trebuie să abordăm teme legate de armonizarea legislației celor două subiecte de drept internațional public, dar și de promovarea valorilor comune, a patriotismului și a cetățeniei românești active. Un prim pas în acest sens este făcut de platforma Acțiunea 2012, demers ce sper să nu fie singular și lipsit de finalitate.
Inițiativa legislativă promovată sub sloganul Aducem Basarabia acasă este una inedită, care a reușit să se bucure de implicarea și susținerea unui număr impresionant de voluntari.
În calitate de vicepreședinte al Comisiei pentru românii de pretutindeni, din Camera Deputaților, încurajez și îmi exprim susținerea pentru astfel de inițiative, care pot constitui pași reali de apropiere a celor două state romanești. Amintesc totodată sprijinul pe care România l-a acordat de-a lungul anilor, pentru tinerii basarabeni care doreau să studieze în România. Aceste facilități trebuie intensificate, iar cadrul legislativ îmbunătățit, pentru ca românii de pretutindeni să poată bucura de garantarea dreptului la educație în România.
Participarea mea la această reuniune îmi întărește convingerea că și în Republica Moldova tinerii beneficiază de educație de calitate, o educație care promovează, pe lângă valențele științifice și o veritabilă cultură românească, respectul pentru identitatea națională și patriotismul.
Doar prin promovarea valorilor românești autentice putem învinge cei 200 de ani de propagandă antiromânească.
Atât România, cât și Republica Moldova, sunt datoare să promoveze un set de măsuri concrete, asumate public, la nivel legislativ, economic, educaţional şi instituţional, care, odată implementate, vor crea noi premise pentru reunirea celor două state româneşti. Voi încuraja orice demers de acest gen, cu speranța că exemplul meu va fi urmat și de alți colegi din Parlamentul României.
De asemenea, iau în calcul înaintarea unei inițiative legislative menite să ușureze accesul tinerilor din Basarabia la învățământul superior din România, prin simplificarea procesului de obținere a vizelor și garantarea unor facilități suplimentare.
În încheiere aș dori să adresez un îndemn întregului popor român: să rămânem uniți și să credem cu tărie că ambele drapele, al României și al Republicii Moldova, reprezintă simboluri ale românismului, pretutindeni!”
Platforma Civică Acțiunea 2012 împreună cu Centrul pentru Cultură, Istorie și Educație a desfășurat în perioada 8 iulie – 11 iulie 2013, la Bran, programul de perfecționare pentru profesori din Republica Moldova: Istoria de lângă noi.
Sursa: MoldPress.info