,,Grăjdanca Iulia Modiga?”, a băgat capul pe uşă vameşul de la Maiaki şi mi-am zis că iată, până aici mi-a fost dat să ajung, chiar până aici. Pornisem spre Odesa cu gândul să mă scald şi să admir vreme de trei-cinci ore frumosul, luxosul şi frecventabilul oraş ucrainean. Ultima oară când străbătusem sudul Basarabiei nu urcasem mai sus de Zatoka.
Îl urmez pe vameş, ca o ,,grajdancă” româncă în impas birocratic ce sunt, într-o clădire micuţă, în care verifică paşapoarte circa cinci inşi în uniformă şi mi se arată pe calculator şi mi se comunică în rusă ceea ce îmi traduce partenerul de drum: Iulia Modiga are interdicţie de a intra pe teritoriul Ucrainei timp de 5 ani, începând cu 5.02.2013. Aşa zice SBU sau ceva serviciu ucrainean cu trei iniţiale, fără nicio altă explicaţie, desigur. Mi se scanează paşaportul vreo jumătate de oră, se dau telefoane, apoi aştept o oră şi jumătate ,,să vină şefii”, deoarece doar şefii pot pune ştampila de interdicţie în Ucraina. În răstimp aprind laptop-ul, am semnal de net, scriu şi îmi imaginez că mă pândesc din spatele ghişeelor, nu au decât să vină şefii şefilor, numai să îmi restituie paşaportul, că nu mă dau în vânt după stat în vămi. Privesc cum un copil mângâie un pui de câine plin de purici şi cum un tată aruncă în aer şi prinde cu agilitate un bebeluş care îl priveşte serios. Nu mă încearcă niciun sentiment, nici de revoltă, nici de furie, poate numai o sâcâială seacă, ca o durere de-abia ghicită de măsea.
Nu sunt prima, sunt chiar a 16-a persoană pe anul ăsta, în aceeaşi vamă, care află că Ucraina nu o vrea. Ucraina e ca o broască ţestoasă care îşi ascunde capul în carcasă, se teme, dar porneşte temerar la drum când rămâne singură şi nesupravegheată. Jurnalişti din România, bloggeri din Republica Moldova, orice voce prin intermediul căreia românii din sudul, dar şi din nordul Ucrainei îşi exprimă nevoile şi necazurile, reprezintă pentru Ucraina un pericol. Şi cum administrează Ucraina aşa-zisele primejdii externe? Se închide ermetic într-însa.
Ucraina, nordul şi sudul nu sunt insule.
După o oră şi jumătate a apărut şi şeful, ceva vameş mai cu grade, nicidecum vreun man in black, i-a luat încă 20 de minute să pună ştampila cu pricina. Dasvidanie mi-a spus la urmă şi am zâmbit, până în 2018, dasvidanie, dar doar aşa, faţă în faţă dasvidanie.
Autocarul de Chişinău s-a oprit la aceeaşi vamă, în sens invers, nu m-au lăsat să urc în el pe teritoriu ucrainean. Am aşteptat.
Ucraina, eu aştept ca tu să fii europeană, să fii ţară pe locul trei în lista celor incluse în Parteneriatul Estic, să fii dreaptă şi mândră, să respecţi drepturile minorităţilor de pe teritoriul tău, să asiguri liberă circulaţie, să nu te închini la idoli falşi şi să poţi distinge duşmani de prieteni, de indiferenţi sau curioşi.
Ucraina, noi acum negreşit ne aflăm într-o relaţie, cel puţin până în 2018, tu ai toane, eu am răbdare, iar despre tine multe taste vor mai fi apăsate de-acum înainte. De românii mei eu nu mă las.
Cu făgăduinţă,
Grăjdanca Iulia Modiga.
