Agenția rusă de știri OSTKRAFT abordează într-un articol publicat recent modul în care România și Rusia își apără interesele naționale în Republica Moldova, subliniind că Bucureștiul atrage tinerii basarabenii cu burse de studiu în instituțiile de învățământ din dreapta Prutului. În acest context, este amintit Târgul Universităților din România, organizat recent la Chișinău de către Federația Asociațiilor de Basarabeni din România (FAB).
Jurnaliștii menționează că Bucureștiul, de exemplu, va acorda în anul de învățământ 2013-2014 peste 5.500 de burse tinerilor din Republica Moldova care doresc să studieze pe teritoriul României. În același timp, Rusia încearcă să-și mențină influența în regiune acordând basarabenilor, inclusiv celor din regiunea transnistreană, doar 100-200 de burse pe an. „Acest număr mic de burse de studiu nu corespunde ambițiilor Moscovei de a-și menține activă prezența în Republica Moldova, mai ales în zona transnistreană” – subliniază sursa.
În ceea ce privește numărul mare de tineri români care vin din stânga Prutului să studieze în România, ziariștii ruși atrag atenția că, prin bursele acordate, partea română contribuie la formarea și consolidarea unei elite politice în Republica Moldova, o elită loială guvernării de la București. „Una dintre cele mai promițătoare și eficiente metode ale României este aceea de a lucra cu tinerii, Bucureștiul contribuind astfel la educația noii generații de peste Prut, care deja formează un număr de câteva zeci de mii de tineri” – constată jurnaliștii de la OSTKRAFT.
Agenția mai menționează că pentru tinerii din regiunea transnistreană care studiază în Rusia nu există obligativitatea de a reveni acasă după absolvirea studiilor superioare, în timp ce basarabenii care studiază în România se întorc în Republica Moldova și devin parte a resurselor umane necesare autorităților.
Potrivit ziariștilor ruși, această situație, combinată cu interacțiunea inter-departamentală dintre România și Republica Moldova, trebuie să constituie punctul de pornire pentru o analiză comparativă și o evaluare a perspectivelor de protejare a propriilor interesele ale Bucureștiului și Moscovei în regiune.
Amintim că pentru anul academic 2013-2014, Guvernul României a alocat 5.500 de burse pentru cetăţenii Republicii Moldova, cu 500 mai mult decât în 2012. Din cele 5.500 de burse, 1.500 sunt destinate învăţământului preuniversitar, iar 3.300 sunt oferite pentru studiile superioare ciclul I-licenţă. Alte 550 de burse sunt destinate studiilor de master, însă doar pentru deţinătorii de diplome de licenţă obținute în România. Pentru rezidențiat sunt oferite 25 de burse, iar pentru studii de doctorat 125 de burse.
Bursa lunară oferită de statul român va constitui echivalentul în lei a sumei de 65 de euro pentru licenţă, 75 de euro pentru master şi 85 de euro pentru doctoranzi sau rezidenţi. Totodată, bursierii beneficiază de asistenţă medicală gratuită şi tarif redus la transport.
Autor: Sergiu Dan, pentru InfoPrut