Consiliul Economic al primului ministru al Rep. Moldova, Iurie Leancă, a fost lansat cu sprijinul Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) pentru Turcia, Europa de Est, Caucaz şi Asia Centrală.
Potrivit unui comunicat de presă, Consiliul Economic se va axa pe facilitarea interacțiunii statului cu mediul de afaceri, eliminarea constrângerilor în domeniul afacerilor și asigurarea un mediu benefic pentru investiţiile în sectorul privat atât străine, cât şi locale. Din structura acestuia vor face parte reprezentanți ai instituțiilor statului, asociații de afaceri și investitori, donatori care sprijină dezvoltarea sectorului privat al Republicii Moldova și reprezentanți ai societății civile.
„Statul trebuie să fie un partener fidel, onest şi previzibil pentru antreprenorii ce corespund aceloraşi criterii. De aceea ne-am propus să creăm acest Consiliu drept o structură consultativă, concentrată pe îmbunătățirea mediului de afaceri, creşterea atractivităţii investiţionale, simplificarea procedurilor la nivelul instituţiilor statului, eliminarea constrângerilor pentru antreprenorii şi punerea în aplicare a noilor instrumente de e-guvernare”, a declarat Iurie Leancă.
La rândul său, Directorul Executiv al BERD pentru Turcia, Europa de Est, Caucaz şi Asia Centrală, Olivier Descamps, a declarat că instituţia va oferi 300 de mii de euro pentru activitățile Consiliului, care va fi format din cei mai străluciți inovatori economici și din domeniul afacerilor.
Oficialii au discutat despre noua Strategie a BERD pentru Republica Moldova în următorii trei ani. Olivier Descamps a declarat că asigurarea transparenţei în sistemul financiar-bancar, în special în ce priveşte deţinătorii de acţiuni bancare, trebuie să devină una dintre priorităţile autorităţilor de la Chişinău, de rând cu reforma justiţiei.
Începând cu 1994, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare a finanțat proiecte de dezvoltare a infrastructurii, transportului și sistemului financiar-bancar din Republica Moldova în valoare totală de 897 de milioane euro.