Este un act de curaj să fii român în Ucraina şi să ceri cetăţenia română. Sergiu Dan (25 de ani) a făcut acest gest, a scăpat de Ucraina, dar plătește un preţ: Kievul îl vede acum ca pe un trădător şi când se duce acasă se declară turist de frica repercursiunilor asupra părinţilor.
Sergiu spune că nu vrea să se întoarcă în Ucraina, deşi a trăit în Maramureşul istoric primii 17 ani din viaţă. Spune că Kievul este puternic orientat spre Moscova şi că etnicii români din sudul Basarabiei şi din Cernăuţi trăiesc sub atenta supraveghere a securităţii ucrainene.
Sergiu, cum ai ajuns în România?
Vin din Maramureşul istoric, Ucraina, Transcarpatia. Este o regiune cu foarte multe localităţi româneşti, care de-a lungul timpului au fost când în Austro-Ungaria, când în Cehoslovacia, dar după destrămarea Cehoslovaciei au rămas în Uniunea Sovietică. Am stat în această regiune 17 ani cu familia, apoi am făcut studiile la Bucureşti şi am ales să rămân aici pentru că sunt mult mai multe oportunităţi.
Se vede timpul petrecut în URSS în ceea ce priveşte limba maternă în şcoli, biserici?
În localitatea din care vin eu pot sa spun că nu prea, pentru că sunt doar români. În schimb, sunt alte localităţi în care mai sunt unguri, ruşi şi ucraineni, acolo mai găseşti inscripţii în ucraineană sau chiar în rusă. Şi în maghiară. De exemplu, într-un orăsel aflat la frontiera cu România, se numeşte Slatina, în ucraineana se numeşte Solotvino, e singura localitate în care pe primărie poţi să vezi drapelurile României, Ucrainei, Ungariei.
De ce ai ales să vii în Bucureşti şi nu te-ai dus la Kiev?
Mi-ar fi fost mai greu să îmi termin studiile în Kiev, pentru că eu am avut şansa să fac şcoala în limba romană, ceea ce acum este mai greu în Ucraina pentru minoritatea românească. Ucraineana am făcut-o aşa…ca limbă de stat, cum învaţă maghiarii limba româna în România, şi cunoştinţele mele despre România au fost mult mai mari decât cele despre Ucraina. Am vorbit acasă româneşte, am citit cărţi în limba română şi dintotdeauna am vrut să vin aici să devin român şi cu acte în regulă.
Părinţii te-au sfătuit să alegi Ucraina?
Nu.
Ai fost vreodată evaziv când ai spus că eşti român?
Nu, dimpotrivă, părinţii m-au susţinut, dar au fost unele situaţii în care existau unele semne de întrebare. Se ştie că ucrainenii. în relaţia cu România, sunt cam…au nişte dubii, pe care nici eu nu pot să le înţeleg. Vorbim despre zona Maramureşului, care a fost dintotdeauna locuită de români.
Deci au început să se facă verificări, asta prin 2003-2005, erau trimişi de la Kiev, voiau să afle dacă îmi este bine în România, ce vreau sî fac după ce o să îmi termin studiile, dacă o sa mă întorc în Ucraina, de ce vreau să rămân la Bucureşti.
În celelalte regiuni din Ucraina în care sunt români, situaţia este chiar dramatică, de exemplu în sudul Basarabiei, la Odessa, sau la Cernăuţi. Securitatea ucraineană este pe urmele românilor zilnic.
De unde ştii asta?
Din ce am citit, de la prietenii mei veniţi la studii în Bucureşti, ne-am întâlnit şi cunosc foarte bine situaţia de acolo. Iar bunica mea din partea mamei este originară din sudul Basarabiei. S-a căsătorit cu bunicul meu care este din Maramureş şi pe vremea aia, acum 40-50 de ani, îşi spuneau români, nu moldoveni. Acum, bunica, în 2011, este mirata când îi povestesc că acolo se vorbeşte în moldovenească şi nu în română.
Pe site-ul MAE scrie că nu ai voie să intri cu tipărituri străine în Ucraina. De ce?
Personal nu am văzut informaţia asta pe site. Dar cred, pentru că ucrainenii sunt în stare de aşa ceva. Eu cât am fost la şcoală şi în vacanţă, am fost acasă cu cărţi în limba română. M-au întrebat pentru ce le am şi a fost în regulă. Dar în celelalte părţi, Cernăuţi şi Odessa, am înteles că sunt probleme.
Şi chiar nu pot să înţeleg de ce. Chiar nu pot să înteleg de ce le este frica ucrainenilor. La cererea Kievului s-a luat aceasta decizie, să nu intre români cu tipărituri românesti în Ucraina.
Cea mai gravă situaţie este legată de cetăţenie. Majoritatea etnicilor români din Ucraina, care vin în România, vor să obţină cetăţenia ca să poată să lucreze aici cu acte în regulă şi în general se simt români.
Dar obţinerea cetăţeniei reprezintă un risc foarte mare. Ucraina nu permite dubla cetăţenie.
În momentul în care depui dosarul pentru a obţine cetăţenia românească, peste 6 luni sau maximum un an îţi vine un rezultat. Se întâmplă ca acel rezultat să fie trimis în Ucraina, prin poştă. La mine, în zona mea, nu au fost probleme, în schimb în Cernauti, în Odessa, acele scrisori de la Ministerul Justiţiei din România, au fost luate de la poştă şi nu au mai ajuns la destinatari. Bănuiesc ca securitatea ucraineană a făcut asta.
Ai cetăţenie română?
Da.
Cum ai obţinut-o?
Dupa 6 luni. Am fost un caz fericit. Alţii aşteaptă ani la rand.
Te-a întrebat cineva de ce o vrei?
Acasă, dupa ce au aflat autorităţile ucrainene, au fost situaţii în care ai mei s-au trezit cu telefoane în care au fost întrebaţi daca băiatul are cetăţenie. Daca le spuneai că nu are, îţi spuneau ei că ştiau că are, daca le spuneai că are, nu este permis.
V-a fost vreodată frică din cauza asta?
Mie nu, dar părinţii bineînţeles că au o anumita frică pentru mine, să nu mi se întample mie ceva.
Ai spus că ai fost întrebat de autorităţile ucrainene ce vrei să faci mai departe. Povesteşte mai pe larg acest episod.
Mi se pare normal ca autorităţile care te-au trimis într-o altă ţară să se intereseze de tine, daca ţi-e bine aici. Dar intenţiile lor nu cred că au fost tocmai bune, pentru că am observat nişte dubii în întrebările pe care mi le-au pus.
Când vine cineva aici, în Romania, ei considera că începi să fii tradatorul statului ucrainean, că începi să promovezi românismul în zona în care te-ai născut, lucru care nu ar trebui să fie o problemă, pentru că prin Constituţia Ucrainei, autorităţile sunt obligate să promoveze identitatea româneasca, maghiară, rusă, în funcţie de zonă.
A fost odată sau de două ori, să mă întrebe dacă rămân aici, dacă mă întorc acasă. În cazul meu nu a fost grav. Dar în cazurile multor prieteni, situaţia a fost alta. În Odessa au fost unii şi ameninţaţi, nu cumva să lucrezi pentru statul român.
Tu cum intri în Ucraina când te duci acasă?
Ca cetăţean român şi spun că sunt turist. Până nu demult, completai un formular, în care menţionai că eşti un turist şi scriai unde mergi. Eu omit să trec acolo că merg la ai mei, că nu voiam într-un fel să le fac probleme, cine ştie, pentru că ucrainenii îşi dau seama că am dubla cetăţenie. Ei vad că ăsta apare Dan Sergiu şi în România, apare Dan Sergiu şi în Ucraina.
Te simţi mai apropiat de Ucraina sau de România?
De Ucraina practic nu mă leagă nimic. E ţara în care am făcut şcoala şi am stat 17 ani şi atât, român m-am simţit dintotdeauna.
Cum îţi explici faptul că românii din localitatea ta nu au probleme, spre deosebire de ceilalţi români din Ucraina?
În sudul Basarabiei, sau în Cernăuţi, au fost probleme odată cu apariţia moldovenismului în Republica Moldova. Daca ei au spus că sunt moldoveni şi nu români în Republica Moldova, atunci şi cei din Odessa care au aparţinut odată de Moldova, a trebuit să se declare moldoveni pentru că ei au aparţinut de acel teritoriu. În Cernăuţi la fel.
Ori la noi, în Maramureş, nu aveam cum să ne spunem moldoveni, pentru că acolo am fost români dintotdeauna. Şi nu puteau să ne spună nici autorităţile că voi nu mai sunteţi români, sunteţi moldoveni. Cred că din cauza asta.
Si se poate să mai fie faptul că autorităţile de la Kiev se ghidează foarte mult după ce face Moscova, sau la indicaţiile Moscovei. Şi ar fi deci şi politica Moscovei, care şi-ar fi dorit şi o zonă populată de români în care să existe o stabilitate. Pentru ce, nu se ştie exact, dar se ştie cp aproape toţi românii de acolo muncesc în Rusia.
Deci foarte multi spun că, din moment ce Rusia ne dă un loc de muncă, avem un salariu de acolo, cu toate că muncesc în construcţii, în condiţii foarte grele, dar accesul în România este foarte greu, ajung foarte greu aici şi aleg să meargă acolo. Şi oferindu-le această portiţă, Rusia îi ţine într-un fel sub aripa sa.
Deci românii din zona de unde vii tu sunt recunoscători Rusiei?
Da. Cum sunt de fapt toţi ucrainenii, pentru că ei ajung foarte greu pe piaţa europeană a muncii.
Mai există vreo minoritate etnică în Ucraina cu aceleaşi probleme cu ale românilor?
Nu cred, pentru că, de exemplu, pe ungurii din zona de unde vine eu, nu i-am auzit să aibă probleme. Iar ruşii, ei au doar avantaje. Problemele cele mai mari legate de români sunt în Cernăuţi şi în Odessa.
Ai acasă muzee, biblioteci, la biserică slujbele sunt în limba romană, sunt spectacole, manifestaţii româneşti?
Sigur că da. Anual are loc un festival al creaţiei populare româneşti din Transcarpatia, la care participă români din toate localităţile româneşti din Maramureşul istoric. La mine, în Apşa de Mijloc, slujbele sunt în limba română şi la biserica ortodoxă şi la cea catolică.
Eşti supărat pe România că nu face mai multe pentru românii din Ucraina?
Era o perioadă în care pot să spun că am simţit o supărare, dar nu am ştiut care sunt motivele pentru care România nu făcea unii paşi pe care eu consideram că trebuie să îi facă. Dar, pe parcurs, mi-am dat seama că nu poate să faca multe şi din cauza autorităţilor de la Kiev care nu sunt foarte dispuse să răspundă unor cereri venite de la Bucureşti. Au fost de multe ori situaţii în care Bucureştiul ar fi vrut să organizeze întâlniri între preşedinţi.
De ce adversitatea asta faţa de români? Au revendicat vreodata românii din Ucraina un teritoriu? Au cerut ei autonomie teritorială?
Au cerut în 1918, la Marea Unire. Maramureşul din dreapta Tisei, care acum este în Ucraina, a avut reprezentanţi la Alba Iulia. Când s-a spus „Trăiască Romania Mare de la Nistru până la Tisa”, cei de partea cealaltă au spus „Şi cu cei de peste Tisa ce facem?”. Oficialii de la Alba Iulia au spus că se va găsi o soluţie. Nu s-a mai întamplat nimic. De atunci nu a mai fost vreo revendicare.
Atunci, dacă românii nu revendică teritorii şi nu au acţiuni prin care să sfideze statul ucrainean, de ce crezi tu că este această adversitate?
În mare parte datorită politicii promovate de fosta Uniune Sovietică şi de actuala Rusie şi de pro-ruşii din Ucraina, care văzând că România este o poartă spre UE pentru Ucraina, incearcă, fiind şi Ucraina mult mai mare decât România, încearcă să pară măcar că are o influenţă în unele teritorii. Frica asta legată de revendicarea unor zone se vehiculează foarte mult în ultimii ani. Cum că Bucureştiul vrea unele teritorii, când Maramuresul, când sudul Basarabiei, cand Cernăuţiul….La Kiev, toate acestea sunt percepute ca fiind cereri oficiale.
Presa ucraineană cum se raportează? Promovează aceeaşi politică a autorităţilor?
Unele ziare da. Apropo de ziare, obişnuiesc să mă uit la comentariile ucrainenilor de pe diferite forumuri şi o părere bună despre români nu pot să spun că am văzut în Ucraina. Asta şi datorită faptului că ei nu ştiu, mă refer la teritorii, că teritoriul respectiv a fost locuit de români, că românii nu au ocupat niciodată sudul Basarabiei sau Cernauţiul, că România nu a cerut vreodată oficial teritoriile respective dupa înfiinţarea statului ucrainean, pentru că ei tot timpul consideră ca cineva vrea să le ia ceva. Dar, repet, o părere foarte bună despre români nu pot să spun că există în Ucraina.
Ce ar trebui să se întâmple astfel încât părerea ucrainenilor să se schimbe? România să facă ceva? Ucraina să îşi schimbe politica? Rusia să nu mai intervină? Tu cum vezi situaţia?
România ar trebui să facă mult mai mult. Încearcă să facă câte ceva. Au fost în ultimii ani organizate în Ucraina diferite evenimente organizate de ICR, de MAE, de DRP, deci este un început. Dacă ar fi mult mai multe astfel de evenimente, cred că măcar puţin s-ar rezolva situaţia. Dar chiar şi cu ele, anul trecut cred, ICR a mers la Odessa cu un teatru de păpuşi şi într-o localitate din sudul Basarabiei nu i s-a permis trupei de păpuşi să intre în şcoala respectivă, pe motiv că nu ştim cine sunteţi, aţi venit să faceţi ceva, trebuia să ne informaţi. Deşi directorul şcolii ştia de vizită, la fel şi profesorii.
Cu alte cuvinte, o trupă de păpuşi a fost văzută ca o ameninţare la adresa sigurantei naţionale a Ucrainei.
Da. Văzând asta, unii profesori din şcoala respectivă i-au scos pe copiii care voiau să vadă spectacolul respectiv şi i-au dus într-o localitate din apropiere cu un autobuz. În presa ucraineană au apărut informaţii cum că românii de aici au răpit un grup de copii, fără să explice de fapt situaţia.
Cum ti se par lucrurile astea?
Mi se par absurde si nu pot sa le înţeleg. Înţeleg situaţia de acolo, dar nu pot să imi dau seama de ce ei nu vor sa inteleaga. Nu a trimis Romania o trupa de teatru in Ucraina vrand sa anexeze un teritoriu.
Poate că istoria predată în Ucraina e altfel?
În cărţile de istoria Ucrainei nu sunt menţionate date referitoare la actualele zone locuite de români.
S-a uitat cineva lung la tine, în Ucraina, că eşti român?
La ceilalţi, din alte regiuni, li se spune că sunteţi moldoveni, că nu ştiţi să faceţi mare treabă. În urmă cu doi ani, când preşedinte era Iuscenko, şeful statului s-a adresat unui ucrainean care monta un televizor şi nu i-a ieşit ceva, cu apelativul „Mai moldovene”. Deci nu sunt priviţi foarte bine nici moldovenii de acolo.
Ai fost în Rusia?
Da, la Moscova.
Şi cum ii văd ruşii pe români? Nu îi văd cu ochi buni. Am vorbit chiar şi cu moldoveni plecaţi la muncă în Rusia. Şi cei mai multi dintre cei care aleg sa mearga la munca in Rusia sunt pro-rusi si anti-romani. Ei spus ca Romania nu imi da nimic, de ce sa vreau sa ma declar roman.
Iar cetăţenii ruşi neştiind istorie, care a fost situatia românilor din Ucraina, nu poţi să discuţi cu ei, să le explici, că nu ai de ce să urăşti un român, să îi explici că acolo s-a născut acel român şi nu vrea altceva decât să fie respectat de statul ucrainean.
Pe tine de ce nu te-au convins ucrainenii să iubeşti Rusia?
Cred ca asta ţine şi de suflet, eu nu m-am gandit niciodată că sunt altceva decat român. În 2003, când am venit în România, nu prea ştiam mare lucru despre ea, pentru că informaţiile pe care le aflam erau din Ucraina, sau ce mai vedeam pe la un post român de televiziune.
Am facut un an de pregatire la Crevedia, lângă Buftea, în afara Bucureştiului, era o zonă mai ciudată şi nu am avut acces la lumea civilizată. Şi atunci mă gândeam că poate mă întorc acasă, poate că nu ăsta e locul în care vreau să trăiesc.
Venind la facultate în Bucureşti, mi-am dat seama că situaţia este alta şi Ucraina nu mai reprezenta niciodată ţara care să îmi spună că astea sunt motivele pentru care merită să rămâi aici sau trebuie să rămâi aici. România mi-a dat o bursă, un loc de muncă, cămin pe timpul studiilor şi nu am de ce să nu vreau să rămân aici.
Prietenii tăi ce intenţionează să facă?
Foarte multi din cei care au venit in Romania raman aici sau pleaca mai departe in UE. Unii s-au intors acasa, dar acasa nu prea ai ce sa faci. In Ucraina nu ai ce sa faci, mai ales cu o diploma obtinuta in Romania, pentru ca nu este recunoscuta. Statul ucrainean nu recunoaste dilomele obtinute aici. Si nu ai unde sa lucrezi, daca termini aici ASE-ul, in Ucraina poți doar sa fii contabil într-o primărie, deci nu îți ofera oportunități.
Tu crezi că Moldova, sudul Barabiei, Cernăuţiul ar trebui sa se unească cu România?
Există motive. În mare parte eu aş vrea să fie uniți, dar nu cred ca o să se întâmple asta vreodată, pentru că e altă lume, sunt alte generații, politica e alta și oamenii nu ma sunt aceiași care erau cu 40 de ani în urmă.
Mulţi dintre ei nu și-ar dori. Dar dacă ar ști că aici nu ii așteaptă un pericol, că nu ii amenință nimeni, probabil și-ar dori sa fie mai aproape de România. Dar cum la ei nu ajung informațiile care trebuie sa ajungă, nu au cum sa își dea seama ca România le vrea binele.
Autor: Ionel Dancu
Sursa: Adevărul
