În perioada 9-12 iulie a avut loc Săptămâna NATO în Moldova 2013. Seria de evenimente dedicate cooperării cu Alianţa Nord-Atlantică urmăresc o mai bună informare şi înţelegere a obiectivelor NATO în lume dar şi ale parteneriatului cu Republica Moldova. Săptămâna NATO a întrunit peste 450 de reprezentanţi ai instituţiilor de stat, corpului diplomatic, mediului academic, societăţii civile şi ai mass-media.
Săptămâna NATO în Moldova a început cu ceremonia de lansare a etapei finale a proiectului de distrugere a pesticidelor periculoase. În cadrul aceste etape a proiectului 1269 tone de pesticide inutilizabile urmează a fi exportate și distruse în Polonia.
Prezent în cadrul evenimentului, asistentul Secretarului General NATO pe Probleme Emergente de Securitate, Gabor Iklody a declarat că realizarea acestui proiect este un exemplu excelent al cooperării practice dintre Moldova și NATO, în sporirea securităţii la nivel naţional şi regional.
De asemenea, Ministrul Apărării, Vitalie Marinuța, a subliniat importanţa acestui proiect pentru Republica Moldova şi a mulțumit tuturor partenerilor pentru aportul adus la curăţirea Republica Moldova de chemicalele periculoase. Ministrul Apărării a amintit că peste 800 militari şi 50 de unităţi de tehnică special a Armatei Naţională a au fost antrenate în realizarea proiectului.
În cadrul săptămânii NATO a fost organizată, în premieră pentru Rep. Moldova, conferinţa „Răspunsul Republicii Moldova la provocările actuale de securitate: asistenţa NATO şi UE”. Printre invitați s-au regăsit Asistentul Secretarului General NATO pe Provocări Emergente de Securitate, E.S., Gabor Iklody, Șeful Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova, Dirk Shuebel, Vicepreşedintele Comisiei Parlamentare Securitate Naţională, Apărare şi Ordine Publică, Alexandru Cimbriciuc și Viceministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Andrei Popov.
Participanţii la conferinţă au fost interesaţi de felul în care NATO şi UE ar contribui la soluţionarea conflictului din stînga Nistrului, rolul şi contribuţia acestor două părţi în prevenirea terorismului cibernetic, asigurarea securităţii energetice, controlul armelor de distrugere în masă cât și colaborarea dintre Rep. Moldova şi NATO în vederea asigurării securităţii naţionale.
Săptămâna NATO a continuat cu organizarea unei mese rotunde, unde au fost prezentate și dezbătute rezultatele unui studiu și al unui sondaj realizat în Rep. Moldova cu genericul „Percepţii asupra problemelor de securitate şi NATO în Moldova”.
Potrivit sondajului 15% din respondenţi au o imagine bună şi foarte bună despre NATO pe când alţii 34% au o poziţie neutră. Pe de altă parte, 43% din respondenţi consideră că Republica Moldova ar trebui să menţină sau să dezvolte anumite relaţii cu Alianţa Nord-Atlantică, iar 41 la sută spun că NATO contribuie la securitatea R. Moldova.
Studiul calitativ mai arată că majoritatea celor intervievaţi consideră că Republica Moldova nu este în stare să-şi asigure securitatea naţională, iar principalele preocupări ale cetăţenilor sunt migraţia, corupţia, instabilitatea politică, nerespectarea legilor etc.
Conform raportului, o contribuţie majoră în formarea unei sau altei opinii o are mass media. Există careva diferenţe între sursele de informare pe care le aleg vorbitorii de limbă rusă şi cei de limbă română. Astfel, când respondenţii au fost întrebaţi din care surse se informează, vorbitorii limbii române au făcut referinţă la Publika TV, Jurnal TV, Prime TV, Pro TV, unimedia.md, timpul.md, iar cei de limbă rusă, la surse precum Komsomoliskaya Pravda, Publika TV, NTV, Ren TV, TV7. O mare parte a participanţilor la sondaj au fost de părerea că cooperarea Republicii Moldova cu Alianţa ar aduce beneficii statului chiar dacă nu se declară simpatizanţi ai NATO.
Seria de evenimente dedicate cooperării cu Alianţa Nord-Atlantică s-a încheiat cu o expoziţie de fotografie întitualată Eforturi Comune în Menţinerea Păcii şi Securităţii în Lume. La eveniment a fost prezent E.S., Serghei Pirojkov, Ambasador al Ucrainei în Republica Moldova, Însărcinatul cu Afaceri al Ambasadei Poloniei, Krzysztof Bielaj, rectorul Academiei Militare din Republica Moldova, Mihai Bucliş și Igor Gorgan, fost participant în cadrul unei misiuni pacificatoare în Bosnia şi Herzegovina.
În cadrul expoziției, invitații au ținut să sublinieze importanţa colaborării pentru asigurarea securităţii naţionale şi regionale dar și implicarea în misiuni pacificatoare care permit preluarea a noi cunoştinţe, modele şi implementarea acestora la nivel naţional.
Menţionăm că Săptămâna NATO 2013 este un proiect al Centrului de Informare şi Documentare privind NATO din Republica Moldova, desfăşurat al doilea an consecutiv.
Vedeţi raportul calitativ şi cel cantitativ
InfoPrut via nato.md