„Republica Moldova şi Ucraina vor avea un punct comun de trecere a frontierei la Palanca”, a declarat ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova, Serghei Pirojkov.
Serghei Pirojkov a mai spus că proiectul de infrastructură a acestui post de trecere a frontierei a fost deja discutat şi aprobat.
„Construcţia infrastructurii necesare va fi finanţată de misiunea EUBAM, iar acum aşteptăm decizia acestora”, a declarat Pirojkov.
În plus, diplomatul a explicat că punctul de control va activa după o schemă specifică: cetăţenii care vor ieşi din R. Moldova vor fi verificaţi de partea ucraineană, iar cei care vor intra în Rep. Moldova – de vameşii acesteia.
Totodată, ambasadorul Ucrainei la Chişinău a specificat că în acest an Ucraina deţine preşedinţia OSCE şi depune eforturi clare pentru rezolvarea diferendului transnistrean.
„Deşi înţelegem că rezolvarea conflictului nu va fi posibilă pe perioada menţinerii mandatului, Ucraina îşi doreşte impulsionarea sau cel puţin menţinerea dinamicii negocierilor în formatul 5+2″, a opinat Pirojkov. El s-a arătat convins că Rep. Moldova va parafa la Vilnius Acordul de Asociere cu UE.
Diplomatul ucrainean a menţionat că recent două companii ucrainene şi-au anunţat intenţia de a investi în Republica Moldova.