Demnitatea şi mândria guvernanţilor moldoveni este la pământ. Treaba le-a făcut-o timiditatea şi naivitatea cu care aceştia au tratat vizita vicepremierului rus Dmitri Rogozin în Republica Moldova. Din timp se ştia că demnitarul moscovit vine la Chişinău nu pentru ochii frumoşi ale oficialilor moldoveni, însă aceştia au preferat să o facă pe naivii. Viceprim-ministrul Valeriu Lazăr a declarat în ajun că domnia sa a fost cel care l-a invitat pe Rogozin la Chişinău: „Vine la invitaţia mea, am stabilit anterior că ar fi bine să avem noi doi întrevederi, în calitate de copreşedinţi ai comisiei interguvernamentale moldo-ruse pentru cooperare economică”.
Urmează o dezamăgire totală, iar realitatea depăşeşte naivitatea politicului chişinăuian. Demnitarul rus soseşte la “coteţ”, vorba acestuia, adică în capitala moldavă în după-amiaza zilei de 2 septembrie, face o serie de declaraţii incendiare, punctează pentru a nu știu câta “who’s who” şi în câteva ore, în seara aceleiaşi zile, pleacă la Tiraspol. Politicienii chişinăuieni rămân cu gura căscată, Rogozin aşteaptă la Moscova, în septembrie, solia moldavă. Rogozin nici nu pomeneşte despre aşteptările anunţate anterior de Chişinău, oficial: gaze, vinul moldovenesc, comerţ şi situaţia cu migranţii moldoveni în Federaţia Rusă.
Valeriu Lazar nici nu reușește să-şi mai spele mâna după un rămas bun de la omologul său rus, că acesta în mai puţin de jumătate de oră îl îmbrăţişează la “frontiera moldo-transnistreană” pe Şevciuk. Sfânta naivitate e în formă la Tiraspol, unde e în toi „guleaiul” cu prilejul independenţei autoproclamatei republici moldoveneşti transnistrene.
Expliaţia e simplă: Rogozin e la Chişinău în treacăt spre Tiraspol nu doar ca un ordinar aventurier politic, acesta are şi alte motive. În mai 1992, la Moscova, viitorul vicepremier rus aduna voluntari dornici să participe la acţiunile militare pe Nistru, iar apoi, în iunie, s-a aflat pe traseul Dubăsari – Râbniţa în cadrul unui detaşament de voluntari din Rusia şi lupta “cu fasciştii români şi moldoveni care în 1992 au invadat Transnistria”.
Vizita acestui provocator are mai mult faţete. Vorba e de o încurajare pentru separatismul din stânga Nistrului, “coloana a cincea”, aici, la Chişinău, şi unii lideri din UTA Găgăuzia. Ultimii au avut posibilitatea la aceste “guleaiuri” nu doar să ciocnească o cupă de şampanie cu Rogozin la recepţia oferită de Şevciuk cu ocazia “independenţei Transnistriei”. Kremlinul îi tratează pe aceștia ca pe o stavilă pentru aspiraţiile europene.
Vicepremierul rus arată cu degetul Chişinăului: “Luaţi seama, după summitul de la Vilnius Moldova poate să rămână fără un vagon!”. Aluzia o înţelege şi măgarul. Oare nu aici sunt rădăcinile afirmaţiei lui Şevciuk că într-un an și jumătate regimul separatist va fi recunoscut? Evident, în primul rând de autorităţile de la Kremlin. Aşa a fost în cazul Osetiei de Sud şi Abhaziei.
Rogozin, pentru a pune politicul basarabean “la respect”, scoate la iveală şi alte argumente, adică bâte, în primul rând, cea energetică – gazul. Un şantaj primitiv. Vicepremierul rus are “grijă” ca în ajun şi la iarnă să nu “îngheţaţi de frig”. Aceste fraze îmi aduc aminte de filmele poliţieneşti, când interlopii vin spre oameni cu ameninţări neghioabe. Rogozin face aluzii şi la alte pârghii care ar pune Republiica Moldova-n colţ, precum interdicţii pentru migranţii moldoveni, vinuri şi mărfuri. Moldova, ca şi Georgia, are o tristă experienţă. La ceafă, suflarea rece a prietenului din Est o simte şi Ucraina, care în noiembrie trebuie să semneze acordul de asociere la UE. Producătorii autohtoni au simţit-o după declaraţiile medicului sanitar principal rus, Onişcenco, când a declarat că “cu vinurile moldoveneşti e bine doar să vopseşti gardurile”. Alta e. S-a uitat că restricţiile nu s-au referit la companiile cu capital rusesc, adică sunt utilizate viile noastre, lucrătorii noştri, din ţară este scoasă marfa, iar în spaţiul dintre Nistru şi Prut nu se întoarce niciun sfanţ.
Gazul rusesc vine în Transnistria, iar pentru acesta Tiraspolul nu se achită.
Energia electrică (de, Şevciuk are licenţă) este vândută, armata transnistreană se înarmează până-n dinţi. Rogozin are grijă de dotarea trupelor separatiste: tehnica militară soseşte în zona de securitate, în vizor este aerodromul militar de la Tiraspol cu elicoptere militare ruseşti performante. Apropo, să numim lucrurile pe nume, armata transnistreană nu există, este aceeaşi armată rusească.
Concluzia este una simplă: cu cât va fi mai aproape de Vilnus, isteria antimoldovenească va creştere. Da, şi încă o bâtă. Declaraţia stranie şi ciudată a vicepremierului unui stat laic precum e Federaţia Rusă, care a declarat că „vizita Partiarhului Rusiei, Kiril, în Republica Moldova este un eveniment foarte important, iar (atenţie!!!) de modul în care va fi primit înaltul ierarh depind deciziile de mai departe ale Rusiei” provoacă nedumeriri şi întrebări. Să înţelegem că Rogozin este valetul ierarhului rus şi pregăteşte teren pt vizita acestuia?
To be continued?
Pentru InfoPrut, Andrei Covrig, colonel (rez.), preşedintele Asociaţiei „George C. Marshall” din Republica Moldova
