Ucrainizarea şcolilor şi satelor româneşti

Da, e adevărat, „nimeni nu ne pune pistolul la tâmple”, se face totul prin metode mai drastice, prin viclenie şi amăgeli. Legislaţia Ucrainei favorizează păstrarea identităţii naţionale a etnicilor. Avem şi o lege, adoptată cu un an în urmă. Dar pentru cine? Spun unii că nimeni şi nimic nu ne împiedică să ne educăm odraslele în limba strămoşilor: „Nimeni nu ne ucrainizează forţat şcolile, satele”. Avem atâtea drepturi, mai ales acum, când ne „protejează” Legea Ucrainei „Cu privire la principiile politicii de stat în domeniul limbilor”. Şi „tot mai multe localităţi oficializează româna ca limbă regională”. Da, sunt foarte „multe”, încât le poţi număra pe degete. În fiecare raion, cu excepţia Ţinutului Herţa, care a adoptat hotărârea respectivă la sesiunea Consiliului Raional, avem doar câte 3-5 primării – Tărăsăuţi, Mahala, Boian – raionul Noua Suliţă; Iordăneşti, Voloca, Oprişeni, Suceveni, Dimca – raionul Hliboca (Adâncata); Pătrăuţii de Sus, Ciudei, Igeşti, Crasna, Ropcea – raionul Storojineţ. V-aţi convins şi dumneavoastră – sunt … „multe”. Dacă am avea cu toţii mai multă demnitate naţională şi onoare, am avea mai puţine probleme şi n-am fi învinuiţi de „românizarea” satelor noastre româneşti.

Alţii afirmă că iniţiativa de oficializare a limbii române ca limbă regională nu trebuie să vină de la Ion, Ghiţă şi Maria, ci de „sus”, de la minister, fiindcă respectiva Lege a Ucrainei .a fost adoptată în parlament şi urmează să fie implementată fără să fie pusă la vot în consiliile locale. Şi, desigur, au perfectă dreptate. Despre nerespectarea legislaţiei ucrainene de către înalţii demnitari, în special, Legea Ucrainei cu privire la funcţionarea limbilor, am scris de nenumărate ori în ziar şi eu, şi colega, dna Maria Toacă, dar, probabil, unii îşi citesc doar propriile materiale. N-aş dori să afirm că respectiva lege ţine doar de cei de la putere, care sunt obligaţi să îndeplinească litera legii, fiindcă, după cum ştim cu toţii, normele legislative în Ucraina sunt foarte bune şi în folosul oamenilor, însă ele nu sunt respectate şi îndeplinite. Şi dacă cei de la putere adoptă legi doar de dragul intereselor lor, pentru a-şi face mendrele, atunci lui Ion, Ghiţă şi Maria nu le rămâne altceva, decât să-şi facă singur dreptate, nu să aştepte mană cerească. În cazul de faţă mă refer la limba română. Iar ziarul „ZORILE BUCOVINEI” du duce „o campanie de oficializare a limbii române”, cum a fost, cu ani în urmă, compania de combatere a alcoolismului, lansată de oficialităţi, căci nu acestea ne obligă să ne protejăm Limba, ci ne pun doar beţe în roate. Pe când publicaţia noastră se străduieşte să menţină aprinsă flacăra iubirii de Grai şi Neam, ca această dragoste să pătrundă la inima fiecărui român din naştere, ca el să înţeleagă că fără Limba Străbunilor urmaşii lui nu vor avea viitor.

E timpul să înţelegem că unica noastră problemă nu constă doar în faptul că în cataloagele de clasă profesorii şcolari scriu în limba ucraineană. Pe toate panourile şcolilor, chiar şi în localităţile unde limba română e la ea, acasă, se află pe aceeaşi poziţie cu limba de stat, e scris doar în ucraineană. O şi mai mare durere a noastră de ultimă oră ce ar trebui să ne pună în gardă e înstrăinarea odraslelor de Graiul Matern – ucrainizarea şcolilor şi satelor noastre româneşti, care doar timp de 9 ani s-au redus cu 17 – din 2004, când erau 87, în prezent au rămas doar 70.

Autor: Felicia NICHITA-TOMA
Citiţi continuarea articolului în publicaţia Zorile Bucovinei