Joi, 17 februarie 2011, Casa Titulescu a găzduit conferinţa „Politica externă a Rusiei în contextul internaţional actual”, invitat Aleksander Ciurilin, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti.
Am observat că presa română a fost foarte activă la partea cu interpretarea limbajului diplomatic al ambasadorului în ceea ce priveşte relaţiile româno-ruse şi atitudinea Moscovei faţă de noile priorităţi europene ale politicii externe a Chişinăului. Referinţe cu privire la acest subiect găsiţi aici.
Nu o să insist încă de la început asupra acestei părţi a discursului diplomatului rus şi asta deoarece domnia sa a avut un limbaj foarte reţinut, calculat, prin care a încercat să evite subiectele sensibile, eliminând posibilitatea de a i se pune întrebări provocatoare, limitându-se la a scoate în evidenţă lucruri déjà ştiute, care se regăsesc înscrise şi în documentele oficiale de politică externă emise de Kremlin şi cercetările elaborate de elita academică de la Moscova.
Aşadar, la capitolul priorităţi ale politicii externe ruse se vor regăsi şi pe agenda anului 2011 BRIC, OSCE, relaţia cu China, crearea unui sistem de securitate eurasiatică (fără a menţiona aici proiectul de creare a unei Noi Europe Unite – pe care am întâlnit-o adesea sub numele Europa – casă comună, amintită în raportul Clubului Valdai, apărut recent).
Deşi a recunoscut că Summit-ul OSCE de la Astana a suferit un eşec, Aleksander Ciurilin a confirmat faptul că acest for internaţional încă mai este important pentru partea rusă. În definitiv, este singurul instrument internaţional care nu este bun de nimic, dar care se bucură de popularitate printre statele ex-sovietice şi care una, două fac apel la instituţiile sale pentru a le rezolva sau media conflictele pe care le au.
O altă structură de cooperare internaţională – BRIC – cooperarea din cadrul acestei formule crează vizibilitate şi anunţă prezenţă în afacerile internaţionale, deci potenţialul acesteia trebuie valorificat.
Partea rusă îşi pune semne de întrebare cu privire la modalitatea în care îi sunt tratate toate iniţiativele internaţionale regionale şi globale. Aleksander Ciurilin explică că Rusia nu îşi doreşte crearea unor organizaţii ostile, ci care să permită soluţionarea colectivă a problemelor. Prioritară este găsirea unor soluţii pentru probleme din domeniul securităţii, moştenite din perioada războiului rece şi aici nu se face referinţă doar la arme nucleare, pentru că cioburi ascuţite se mai găsesc în tot spaţiul ex-sovietic. Singurul lucru care deosebeşte Federaţia Rusă de partenerii săi sunt priorităţile, iar la acest capitol modernizarea completă a Rusiei trece pe primul plan, fără a se limita doar la factorul militar, incluzând cooperarea pe teme politice sensibile, care o dată scăpate de sub control pun sub semnul întrebării securitatea spaţiului euroatlantic. Ciurilin încearcă să convingă publicul că prezenţa Rusiei în spaţiul eurasiatic de securitate nu mai poate fi discutată, ci trebuie să fie acceptată.
Rusia nu grăbeşte pe nimeni să ofere un răspuns la propunerile înaintate de oficialii săi. Ea se transformă sub influenţa noilor realităţi regionale şi globale şi este dispusă să aştepte soluţii şi sugestii cu privire la modalitatea de rezolvare a problemelor cu care se confruntă mediul internaţional. Cea mai bună dovadă pentru susţinerea acestei teze, continuă Ciurilin, este semnarea Memorandumului Meseberg din 05 iunie 2010, semnat de către preşedintele rus Dmitrii Medvedev şi cancelarul german Angela Merkel. A trata Rusia cu suspiciune chiar şi după asemenea acţiuni de politică externă nu mai este actual, pentru că există deschidere la Moscova pentru depăşirea unor astfel de conflicte.
Tratamentul la care a fost supusă Federaţia Rusă a condus adesea la apariţia unor conflicte regionale, punând în pericol continuarea dialogului pentru stabilirea unui parteneriat strategic cu Alianţa Nord-Atlantică. Starea actuală a sistemului de relaţii internaţionale impun adoptarea unui caracter sincer şi direct al discuţiilor, pentru că există dorinţă de a continua un dialog cu NATO. Ideea creării unui sistem antirachetă a fost foarte mult discutată şi asta deoarece printre diplomaţi este foarte greu să găseşti optimişti, marea lor majoritate fiind pesimişti profesionişti din simplul motiv că sunt foarte bine informaţi. Revenind, însă, la sistemul antirachetă, Aleksander Ciurilin a ţinut să evidenţieze că acesta ar trebui să aibă la baza funcţionării sale principiul egalităţii, să utilizeze potenţialul existent déjà de o parte şi de cealaltă, să ţină cont de interesele celorlalte părţi participante şi să răspundă priorităţilor colective.
Motivele pentru care Rusia insistă atât de mult asupra necesităţii creării unor noi forumuri internaţionale şi asupra unor noi formule de cooperare sunt ameninţările care îi pun sub semnul întrebării securitatea: Koreea de Nord, Iran, Orientul Apropiat, Africa de Nord şi nu în ultimul rând terorismul.
Toate aceste probleme trebuie să fie soluţionate prin discuţii politice, la masa negocierilor. Există precedente internaţionale, aminteşte Ciurilin, prin care s-a încercat soluţionarea forţată a unui conflict, – Somalia, – iar rezultatul ignorării mecanismelor diplomatice este mocnirea acestui diferend mai bine de două decenii.
În ceea ce priveşte Koreea, ar trebui să se revină asupra mecanismelor adoptate încă pe 05 septembrie 2005 – Declaratia comună privind denuclearizarea Peninsulei Coreene. “Trebuie să gândim un mecanism de asigurare a păcii pentru Asia de Nord-Est, care va înlătura pericolele militare, iar coreenii trebuie să fie incluşi în acest mecanism,” a insistat Aleksander Ciurilin.
O altă problemă acută cu care se confruntă mediul internaţional este cea iraniană. Iranul şi iranienii, în special, au o datorie faţă de trecutul lor. Iranienii nu sunt uşor de speriat şi trebuie să fie convinşi de avantejele respectării angajamentelor internaţionale asumate. Dacă aceştia vor refuza şi în continuare să îndeplinească obligaţiile care reies din deciziile ONU votate în cadrul Consiliului de Securitate cu privire la Iran, atunci Rusia se vede pusă în situaţia de a insista asupra respectării acestor hotărâri:
“Există state care uită de documentele semnate anterior, ceea ce împiedică continuarea negocierilor şi duc la utilizarea unilateralismului ca metodă de luare a deciziilor.”
Probabil aceasta este printre puţinele lacune în discursul lui Ciurilin pe care publicul nu trebuia să le treacă cu vederea. A acuza pe cineva de unilateralism în acţiuni de politică externă când propria filozofie şi strategie de politică externă se bazează exclusiv pe asemenea principii (a se vedea aici Concepţia Naţională de Politică Externă a Federaţiei Ruse din anul 2008) este puţin alogică. I-aş fi reamintit aici oficialului rus că există documente care se referă direct la retragerea trupelor ruse din anumite teritorii din spaţiul ex-sovietic pe care Rusia nu şi le-a onorat, chiar dacă deciziile au fost luate în cadrul unor mecanisme multilaterale de luare a deciziilor: OSCE? 1999? Istanbul? Transnistria? Toate acestea nu îi spun nimic Domnului Ciurilin? Exemple mai sunt, dar pe mine nu ştiu de ce, dar m-a interesat în primul rând acest conflict regional, în care Federaţian Rusă este angajată în dublă calitate: stat garant şi stat ocupant. Diplomaţia nu înseamnă doar asumarea unui pesimism permanent, ci şi a unei ipocrizii politice, fără de care interesele naţionale şi obiectivele de politică externă nu pot fi atinse.
La final ţin să menţionez că aprecierea relaţiilor româno-ruse ca fiind aceleaşi: nu există progrese, dar bucură faptul că ele nu au degenerate, iar raporturile diplomatice sunt “ровные” (line), după cum s-a exprimat Ciurilin, lucru datorat aproape în exclusivitate apropierii de mentalitate între cele două state şi de aceea ele nu pot degenera într-o manieră categorică. Există domenii în care Rusia şi România, – pe care Moscova o tratează ca parte a Uniunii Europene, ar putea să coopereze, iar acestea se referă în primul rând la modernizarea tehnologică (realizările tehnologice româneşti fiind apreciate pozitiv de către ambasadorul rus) şi la cooperarea în domeniul energetic.
Astfel, am avut posibilitatea să asistăm la un discurs aproximativ pozitiv, prin care au fost punctuate principalele demersuri ale Moscovei în materie de politică externă în momentul de faţă. Dacă a spus ceva nou sau nu Aleksander Ciurilin, vă las să apreciaţi şi singuri.
