Producătorii de vin din Republica Moldova urmează vor avea o întâlnire cu retailerii din România, asta pentru a se încerca sporirea exporturilor pe piaţa românească, după embargoul impus de Federaţia Rusă, a declarat secretarul de stat al României pentru afaceri strategice Bogdan Aurescu,scrie agerpres.ro.
Bogdan Aurescu a discutat această chestiune cu viceministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova, Valeriu Chiveri.
Am discutat despre exportul de produse vinicole din Republica Moldova pe piaţa rusă şi am exprimat faptul că împărtăşim fără rezerve preocuparea Guvernului de la Chişinău cu privire la suspendarea acestor exporturi. Avem evident nedumeriri faţă de această decizie care este nefirească, în condiţiile în care vinurile din Republica Moldova au trecut testele de tip sanitar ale organismelor europene şi pot fi cumpărate în numeroase state din UE. Sperăm ca situaţia să se rezolve cât mai rapid, prin folosirea mecanismelor bilaterale, la care face apel Guvernul Republicii Moldova sau multilaterale din cadrul OMC şi, fără îndoială, şi UE va acorda sprijinul său şi implicarea sa”, a spus Bogdan Aurescu, într-o declaraţie comună de presă cu oficialul de la Chişinău.
El a ţinut să precizeze că Acordul de liber schimb, care urmează să fie parafat la Summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius, prevede o liberalizare completă a exportului de vinuri din Republica Moldova în Uniunea Europeană.
„Până atunci apreciem că este nevoie de acţiuni concrete de sprijin, de reacţii de solidaritate cu Republica Moldova, în faţa unei situaţii care riscă să producă pierderi semnificative. România analizează modalităţile prin care poate sprijini bilateral şi nu numai în acest sens Chişinăul. De altfel, în curând va exista şi o întâlnire între producătorii de specialitate din Republica Moldova şi retailerii de pe piaţa românească. Este un efort care implică evident mai multe planuri, este cel al Guvernului, cel al relaţiilor dintre autorităţile locale, al lanţurilor de distribuţie, al consumatorilor, de fapt, al fiecăruia dintre noi”, a spus Aurescu.
El a apreciat calitatea vinului, ciocnind un pahar cu viceministrul Chiveri „pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, pentru Vilnius”.
„Atât la Bucureşti, cât şi la Bruxelles, vinul moldovenesc este un vin excelent, de cea mai bună calitate, ca şi relaţiile noastre bilaterale, ca şi Parteneriatul nostru strategic, care este limpede, sincer şi puternic”, a concluzionat Bogdan Aurescu.
Valeriu Chiveri şi-a exprimat „înalta apreciere” faţă de „reacţia promptă a autorităţilor române” în problema sistării exporturilor de vin către Federaţia Rusă.
„Este o reacţie de solidaritate nemaipomenită, care a fost expusă deschis, tranşant, a fost o chemare la consolidarea solidarităţii din partea altor parteneri europeni, lucru deja întâmplat ieri, în cadrul vizitei ministrului de Externe polonez la Bucureşti, astăzi în cadrul întâlnirii premierului Ponta cu ambasadorii UE acreditaţi la Bucureşti. Apreciem foarte mult această susţinere, simţim că nu suntem singuri, simţim că suntem mai puternici împreună”, a afirmat Chiveri.
El a precizat exporturile anuale de produse vinicole ale Republicii Moldova în Federaţia Rusă ar fi de 60 de milioane de dolari.
„O delegaţie de nivel înalt din Republica Moldova va pleca săptămâna viitoare la Moscova pentru a discuta subiectul. Unde se termină aspectul tehnic şi unde începe cel politic urmează să vedem. Nu este vorba doar de exporturile de băuturi alcoolice, dacă vor urma şi acţiuni de sistare a exporturilor de fructe, de legume, de alte produse moldoveneşti vom încerca să facem concluzia. Pentru moment se pregăteşte un studiu de evaluare a impactului, care va fi trimis partenerilor europeni, pentru a vedea cum am putea rezolva problema”, a afirmat Chiveri.
Viceministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova, Valeriu Chiveri a estimat că, înainte de Summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius, în cadrul căruia Republica Moldova ar urma să parafeze acordul de asociere cu UE, în relaţiile dintre Chişinău şi Moscova „ar putea să apară probleme” suplimentare, dar a respins termenul de „presiune”.