,,Să le dea Domnul sănătate” este urarea adresată joi de președintele rus Vladimir Putin autorităţilor Republicii Moldova, pe care le-a avertizat că în cazul în care vor semna Acordul privind liberalizarea comerţului cu Uniunea Europeană, piaţa locală va fi invadată de vinuri europene ieftine („italieneşti sau franţuzeşti”) şi de cea mai înaltă calitate.
Vladimir Putin a făcut precizări în cadrul Clubului internaţional de discuţii ,,Valdai” (oraşul Valdai, regiunea Novgorod) despre embargoul impus de Moscova vinurilor moldoveneşti. Putin a punctat că interdicţia ţine de domeniul economic şi nu de cel ,,politic” sau al ,,suveranităţii”, informează publicaţia rusă REGNUM.
Preşedintele Putin este de părere că statele europene nu vor importa vin din Republica Moldova, ceea ce îi va determina pe producătorii de vin să se reorienteze către piaţa rusă, a Ucrainei, Belarusului şi Kazahstanului. „Noi nu avem dorinţa sau aspiraţia să refacem imperiul sovietic, – a spus liderul de la Kremlin. – Este un lucru evident. Nici nu este în avantajul nostru, nici nu este posibil şi nici nu este necesar. Dar atunci când vorbim despre lucruri de ordin pragmatic, nu trebuie să uităm, aşa cum am mai spus, că acestea se referă nu numai la Ucraina, dar şi la Moldova. Unde Moldova îşi vinde vinul? Poate în Franţa? Nu. Francezii cred că nu vor permite să vândă pe teritoriul lor nici o sticlă de vin moldovenesc. Nici în Italia nu-i posibil acest lucru. Vă spun, aşa este, sută la sută. Încercaţi şi veţi vedea că fermierii, vinificatorii vor răsturna toate cutiile, vor sparge sticlele şi le vor arunca în şanţ. Pentru că nu este posibil să vinzi nimic pe piaţa europeană din ceea ce reprezintă o prioritate în comerţul extern al acestor state (n.r.: R. Moldova şi Ucraina). Totul vine pe piaţa noastră. Aproape 100 de procente. Încotro se îndreaptă exporturile moldoveneşti? Spre noi, Ucraina, Belarus şi Kazahstan”, a declarat acesta.
Totodată, Vladimir Putin este de părere că autorităţile Republicii Moldova îşi vor asuma ,,standarde tehnice impuse” de Uniunea Europeană, pe care ,,nu le vor putea schimba” şi care ,,nu sunt compatibile” cu standardele Federaţiei Ruse, ceea ce, a sugerat preşedintele rus, va agrava situaţia producătorilor din Republica Moldova.
InfoPrut aminteşte că Federaţia Rusă a suspendat pe 10 septembrie importul de vinuri din Republica Moldova, motivând că acestea ar conţine o concentraţie sporită de substanţe toxice.