După „revoluţia tinerilor” din 7 aprilie 2009 se pare că în RM se coc premisele pentru o „revoluţie a bătrânilor”. Spun aceasta fiindcă în ultimul timp cetăţenii acestei ţări tot mai puţin se identifică după etnie, religie, sex, vârstă, doctrină politică ş.a.m.d., ci după doi parametri simpli: flămânzi şi sătui. Cei sătui sunt într-o sfidătoare minoritate gălăgioasă, iar cei flămânzi – într-o înspăimântătoare majoritate mută. Minoritatea gălăgioasă dă tonul: „ne face legi, ne pune biruri, ne vorbeşte filozofie”; majoritatea mută tace şi înghite. Şi votează. Şi cei bogaţi, şi cei săraci mor, dar mor diferit. Cei bogaţi mor de dragoste de ţară, cei flămânzi mor de foame. La un moment dat, mi s-a părut că între cei săraci şi cei bogaţi începe să apară o pătură de „mijlocaşi” – clasa de mijloc, sarea ţării! – dar m-am înşelat. Văd că şi această pătură „subţirică” încă începe a se topi – unii, cei mai mulţi, completează rândurile majorităţii sărace, ceilalţi trec la minoritatea sătulă.
Astăzi, în Moldova minoritatea sătulă nu e formată numai din oamenii care-şi au propriile afaceri mai mari şi mai mici, ci din colonii de şobolanii bugetari, care constituie o şleahtă destul de numeroasă de mâncăi cinici şi rapace – directori de agenţii, preşedinţi de Curţi – toţi specialişti în cultivarea căpşunilor pe câmpiile mănoase de pe partea invizibilă a Lunii. Într-o ţară unde premierul primeşte opt mii de lei pe lună, şeful statului – nouă mii, iar un modest director de obscură „agenţie naţională” – 44 de mii, ceva nu e în ordine. Într-o asemenea ţară nu există valori şi principii, nu poate exista dreptate, meritocraţie, respect pentru muncă, performanţă, patriotism ş.a.m.d. Într-o asemenea ţară toţi mint şi toţi fură; cei flămânzi fură ca să nu moară de foame, cei bogaţi – pentru că asta li-i meseria. Într-o asemenea ţară împărţirea pe partide e formală, menirea acestora, a partidelor, fiind de a partaja zonele de influenţă şi control şi de a-i împărţi pe cei mulţi, proşti şi flămânzi, în „electorat de dreapta”, „de stânga” şi „de centru”. „Confruntarea” dintre liderii partidelor „cu doctrine diferite” e doar de ochii lumii (proaste), deoarece în realitate între ei nu există divergenţe pe linia doctrinelor, valorilor şi principiilor, iar noi asistăm, de fapt, la o tot mai deschisă solidaritate, de o monstruozitate fără precedent, între vârfurile minorităţii sătule. Asta e adevărata problemă a Moldovei de astăzi.
Guvernele se schimbă, se schimbă culoarea lor, dar „ideologia” rămâne aceeaşi. Guvernanţii aşa şi n-au înţeles (sau se prefac că nu înţeleg) că duşmanii principali ai acestei ţări şi ai acestui stat nu sunt „naţionaliştii”, „radicalii”, „unioniştii”, românii sau ruşii, ci cetăţenii flămânzi. Nimeni, niciodată şi nicăieri nu a putut asigura stabilitatea unui stat în care majoritatea cetăţenilor o constituie oamenii flămânzi. Pe aceştia îi poţi manipula un an, doi, zece ş.a.m.d., dar până la urmă aţa se rupe şi aceştia pun mâna pe telefoanele mobile, iar cei care n-au telefoane mobile – pe ţăpoaie şi furci. Deocamdată, încă nu s-a ajuns la asta. Azi, stoparea crizei (inclusiv a celei politice) depinde doar de patru oameni – Filat, Voronin, Lupu şi Ghimpu. Aceştia, dacă s-ar teme de o „revoluţie a ţăpoaielor”, s-ar aşeza la masă cu Constituţia în faţă şi, cât ai fuma o ţigară, soluţia alegerii preşedintelui ar fi găsită. Ei însă nu doresc asta. Lor li-i într-un loc şi de noi, şi de această ţară. Ei servesc alte „valori şi principii” şi altă alianţă – Alianţa monstruoasă a celor sătui împotriva celor flămânzi.
Sursa: Timpul
