Comisarul european pentru agricultură, Dacian Cioloș, a declarat că se fac demersurile necesare pentru ca Republica Moldova să poate să exporte vin pe piața europeană. Totodată, acesta a mai spus că niciuna dintre țările producătoare de vin din UE nu s-a opus până acum acestei inițiative.
„În urma propunerii pe care am avansat-o colegiului de comisari, Comisia Europeană a decis ca în baza regimului de preferințe comerciale autonome să acorde acces liber pe piața europeană pentru vinurile moldovenești, fără să mai aștepte ratificarea Acordului de Liber Schimb cu Republica Moldova. Această decizie a Comisiei Europene urmează să meargă la Parlamentul European și la Consiliu și, cred eu, în câteva luni decizia va putea fi aplicată. Am avut deja contacte cu anumiți lideri din Parlamentul European pentru a încerca să grăbim procedura de adoptare și sunt convins că în Consiliul de miniștri România va prelua leadership-ul astfel încât această decizie să poată fi adoptată cât mai rapid. Asta înseamnă că imediat după adoptarea acestei decizii vinurile moldovenești vor avea acces pe piața europeană fără limită de cantitate și fără taxe vamale, ci doar cu respectarea normelor sanitare și de calitate din UE, aceleași care se aplică și vinurilor europene”, a declarat Cioloș într-un interviu pentru Europa Liberă.
În plus, comisarul european pentru agricultură a mai spus că, în urma discuțiilor cu statele membre UE, nu se vor ivi piedici din partea unor țări UE producătoare de vin, precum Franța, Italia sau Spania.
„Dat fiind volumul potențial de vinuri moldovenești care pot ajunge pe piața europeană, o piață de 500 milioane de consumatori, nu cred că Moldova va pune vreo problemă celorlalți producători”.
Dacian Cioloș a subliniat că Rusia poate să importe în continuare vinuri din Rep. Moldova, dacă dorește.
„Faptul că UE își deschide piața pentru ele nu înseamnă că vinurile moldovenești nu pot merge și pe piața rusească”, a încheiat acesta, potrivit sursei.
Comisia Europeană propune deschiderea completă a pieței Uniunii Europene pentru importurile de vinuri din Republica Moldova, înainte de intrarea în vigoare a Acordului de Asociere între UE și Republica Moldova și a Acordului privind Zona de liber schimb aprofundată şi cuprinzătoare (DCFTA), ca o măsură pentru a compensa dificultățile cu care Republica Moldova se confruntă în exportul vinurilor pe unele dintre piețele sale tradiționale.
Interviul poate fi citit aici.