(…) Este interesant faptul că pentru BORu, contaminată slavofil din secolul trecut, primirea botezului marxist-leninist după 1917, nu a determinat modificări, fiindcă, în opinia ierarhilor ei, orice era de preferat, chiar şi un regim bolşevic, decât o inspiraţie liberală din lumea occidentală.
Așadar, în iulie 1927, Patriarhul Serghie semnează o declaraţie de loialitate a BORu faţă de puterea sovietelor, fondând principiul loialităţii ori serghianismul, ca ultimă treaptă a degradării ortodoxiei ruseşti. Panslavismul preluat de bolşevici şi cosmetizat în internaţionalism comunist va gira toate abuzurile şi expansiunea ruso-bolşevică în Basarabia. Ideologia comunistă va folosi slavofilismul, cu pretenţii ştiinţifice, pentru a dovedi ceea ce nu se poate dovedi şi anume originea slavă a moldovenilor şi a limbii vorbite de aceştia.
În 1940 restauraţia Imperiului Rus, acum de coloratură sovietic-bolşevică şi de ideologie comunistă, îşi mai face o “pomană” cu Basarabia şi o reanexează, de această dată la braţeta bolşevismului. Consumarea pactului Ribbentrop-Molotov şi a raptului sovietic al Basarabiei reia politica anexiunii bisericeşti prin desfiinţarea Mitropoliei Basarabiei, în paralel cu crearea Mitropoliei Chişinăului, dependentă de Patriarhia Moscovei.
Se observă şi de această dată relaţia biserică-stat ori stat-biserică, ambele instituţii fiind îndreptăţite să pornească prigoana, una în numele bolşevismului şi sovietizării, cealaltă în numele slavofiliei.
Parte esenţială a acestei politici, prigoana religioasă, este la rândul ei orchestrată de dublul imperativ al bolşevizării şi al deznaţionalizării. Cifrele sînt elocvente: în 1940 în Basarabia erau 1090 de biserici, 28 de mănăstiri în care slujeau 1500 de preoţi şi călugări. In 1989 mai funcţionau doar 150 de biserici, o singură mănăstire, iar preoţii şi călugării erau mai puţini de 700.
Sute de biserici au fost demolate şi alte sute au fost dezafectate şi folosite pe post de restaurante, depozite, cinematografe, grajduri.
Imperialismul slavofil al bisericii ruse devine tovarăş de drum şi părtaş cu imperialismul bolşevic al sovietelor şi cu dictatura proletariatului. Dacă pentru ţarism, biserica era chiar principiul existenţei sale, pentru statul comunist, BORu este instrumental legitimităţii totalitarismului, o instituţie tolerată şi aservită, relaţia fiind una degenerată, o cârdăşie stalinistă, un pact cu diavolul al ambelor părţi.
Tot ceea ce am expus pînă acum, de la ideologie la pretexte, la măsuri şi replici, totul este confecţionat pe un fals istoric, folosit cu măiestrie de propaganda rusă, ţaristă, bolşevică, sovietică, neorusă ori cum s-ar mai putea numi ea.
Prăbuşirea URSS conduce la reactivarea, în anul 1992, a Mitropoliei Basarabiei, autonomă şi de stil vechi, în fruntea căreia a fost numit IPS Petru Păduraru, iniţiativă a unui număr impresionant de credincioşi şi preoţi români sprijiniţi de B.O.Româna.
Numai ca reacţia Moscovei este imediată şi readuce la viaţă Mitropolia Chişinăului şi a Întregii Moldove, organizată pe baza statutului B.O.Ruse, pe structura fostei eparhii a Chişinăului şi Hotinului. În timp ce Mitropolia Chişinăului şi Întregii Moldove s-a bucurat de sprijinul neconditionat al puterii de la Chişinău, reactivarea Mitropoliei Basarabiei a stârnit ostilitatea autorităţilor, care au considerat-o, de la bun început, o imixtiune a României în problemele interne ale Moldovei şi în subsidiar, o contestare făţişă a ideologiei sale oficiale: moldovenismului.
Imperialismul ruso-bolşevic supravieţuiește azi în Basarabia perfect necamuflat, prin existenţa Mitropoliei Moldovei, componentă a “ trupului bisericesc rus”, care, în mod paradoxal, numără printre enoriaşii ei mai mulţi români decît ruşi şi care deţine în mod ilegal patrimonial Mitropoliei Basarabiei.
Imperialismul Bisericii Ruse în Basarabia a devenit astfel tradiţie, traversând trei secole şi trei regimuri politice complet diferite, ca instrument de rusificare, sovietizare şi anexionism. Printr-o nefericită similitudine, aşa cum imperiul ruso-sovietic s-a vrut o biserică, biserica rusă a ajuns şi ea să se vrea un imperiu, cu iluzii hegemonice seculare.
Acesta este înțelesul rostului vizitei lui Kiril la Chișinău, descifrat de istorie, dar și de purtarea sa necanonică față de basarabeni, ai căror mai mari, mulți dintre ei i s-au închinat, deși patriarhul după ce a slujit pentru frații de la Chișinău a sărbătorit la Tiraspol independența Transnistriei.
Citiţi aici prima parte a articolului
Autor: Prof. Eugen Prună, pentru InfoPrut