Admitem și sperăm sincer că la Summitul de la Vilnius vor fi parafate acordurile preconizate.
Și, ce urmează după asta, cum se va schimba după acest summit viața moldovenilor care sunt invitați duminică la o „amplă manifestare” dedicată sprijinirii cursului proeuropean al R. Moldova?
Ideea unei „mari adunări naționale” închinată Summitului de la Vilnius mi s-a părut din start neinspirată, ca să nu zic penibilă și cinică. Să facem un scurt recurs în istorie. Românii dintre Moldova din stânga Prutului au avut trei mari adunări naţionale. Prima Marea Adunare Națională de la 27 august 1989 a cerut declararea limbii române ca limbă de stat în RSSM și trecerea la grafia latină. Cea de-a doua Mare Adunare Naţională de la 16 decembrie 1990, a adoptat o Proclamaţie, prin care hotăra „independenţa naţională a românilor din teritoriile ocupate”. Ce de-a treia Mare Adunare Națională a avut loc pe 27 august 1991 și a votat Declarația de Independență a R. Moldova. Prin importanța problemelor abordate și a documentelor votate, aceste trei mari adunări naționale au fost cu adevărat istorice.
Cei care intenționau ca mitingul partidelor de la guvernare din 3 noiembrie să fie declarat drept „a patra mare adunare națională” nu s-au gândit la un lucru: dar ce document istoric va fi votat la această adunare?
În general, nu contest utilitatea mitingurilor, chiar și de acest fel, ele având scopul de a mai dezmorți societatea, concentrându-i atenția asupra unor probleme importante. În cazul mitingului de duminică, însă, nu înțeleg de ce este scos poporul în Piață, ce dorește conducerea RM de la el? Să-l consulte asupra vectorului politic al RM? Nu are niciun rost, fiindcă în 2009 electoratul acestor partide a votat pentru cursul proeuropean al Moldovei, chiar și primele alianțe de guvernare s-au numit Alianța pentru Integrarea Europeană.