Ieri, 3 noiembrie,un grup de cetățeni ai Rep. Moldova, alături de câțiva cetățeni francezi, au organizat un flash-mob prin care și-au arătat solidaritatea față de manifestația din Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău.
Potrivit Deschide.md, participanții a venit cu un mesaj de susţinere a tuturor eforturilor din interior sau exterior menite să accelereze integrarea europeană a Republicii Moldova.
„Integrarea europeană nu este o opţiune politică a unui partid sau coaliţii, nu este doar un program sau discurs, nu este un alibi ori o cuvertură mediatică şi discursivă pentru a masca iregularităţi şi fărădelegi. Integrarea europeană este destinul nostru al tuturor. Şi astăzi a venit timpul să fim stăpânii propriului destin!”, au declarat participanții de la flash-mob.
Totodată, aceștia au cerut implementarea în Rep. Moldova a unor cutume şi mentalități europene, cum ar fi toleranță, echitatea, solidaritatea, transparența, respectul față de lege, egalitatea șanselor, politici educaționale şi culturale, mediu sănătos de afaceri etc., lucruri pentru care nu este necesar un partener european.
„Europa se construiește acasă mai întâi de toate! Doar de noi depinde dacă integrarea europeană va deveni un proces ireversibil şi cât de rapid va decurge el! Doar de noi depinde cât de calitativ şi eficient vor fi implementate aceste decizii!”, au subliniat cetățenii Rep. Moldova în cadrul manifestației de ieri de la Paris.