Ni s-a mai promis că vom trece vama omeneşte, nu ca din ghetou în cartier de lux, de mai multe ori. Eh, da, parcă şi în 2012, parcă şi de anul acesta, nu? Dar de ce să nu ne bucurăm totuşi că poate-poate-poate din 2015. Iar până atunci, marş la cuşcă, javrelor, cu buzunarele pe dos, lent, iar dacă vreţi să vă mişcaţi: declaraţi, declaraţi şi încă o dată declaraţi, cum a spus marele Lenin!
Pe de-o parte lacrimi de bucurie şi flori pentru un viitor incert, un câştig pentru campania electorală, pe de alta – cozi imense la vamă, o nouă bătaie de joc, cu declară ouăle, bulbii, făina, uleiul –în scris, gata cu distracţia.
Chiar săptămâna aceasta mi-a povestit cineva cum o mamă a vrut să-i trimită fiului din România o raţă. Ca orice mamă, femeia i-a trimis fiului ce putea, ce avea mai bun. Sunt sigur că dacă putea – îi trimitea bani, dacă nu-i trebuia viză – probabil că mergea la el să-l vadă şi să-i gătească.
