Necesitatea firească a Republicii Moldova de a-și continua traseul european aduce, cum se tot spune în presă, o serie de avantaje concrete, printre care și unul foarte important: cel de natură politică și economică.
Se cunoaște faptul că după o serie de vizite efectuate de președintele ucrainean Viktor Ianukovici la Moscova, reprezentantul Ucrainei în Parlamentul European a anunțat, surprinzător și nu prea, că țara sa va refuza semnarea Acordului de Asociere în cadrul summit-ului de la Vilnius. O astfel de situație este de neimaginat într-un stat european sau angajat pe calea europenizării. Comportamentele servile ale decizionalilor de rang înalt ai statelor europene sunt de neaceptat în interiorul construcției comunitare, indiferent față de cine sunt manifestate.
Este bine de reținut faptul că deciziile de politică externă ale statelor europene civilizate se stabilesc prin negocieri și consultări ale miniștrilor de externe sau ale șefilor de state și nu prin adoptarea de poziții de forță, șantaje de orice natură sau promisiuni de susținere politică. Orice negociere de politică externă a Uniunii Europene se face de către Înaltul Reprezentant pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate și, drept urmare, Rusia nu mai poate aplica politica șantajului față de un stat membru sau aflat în negocieri de aderare la Uniunea Europeană.
Ca atare, interesele naționale ale popoarelor UE sunt apărate și promovate la nivel înalt, întreaga forță a statelor membre fiind pusă în slujba promovării obiectivelor statelor membre. Astfel, politicienii din Republica Moldova vor fi mai puțin expuși clasicelor amenințări separatiste sau rusești, ei putând-și orienta energiile spre creșterea nivelului intern de trai.
Sistemul european nu reprezintă un mod elegant prin care statele europene puternice preiau, în interes propriu, atribuțiile de politică externă ale statelor mai mici, așa cum ar dori să procedeze unele puteri euro-asiatice, ci tocmai un mod prin care interesele țărilor mai mici sunt apărate și promovate prin forța marilor state europene.
Fără amenințări cu oprirea gazelor, fără interzicerea produselor agricole basarabene, decizia este doar rezultatul consultărilor politice între decizionalii statelor membre U.E.
Tocmai din aceste motive, parafarea Acordului de Asociere al Republicii Moldova la U.E. în cadrul summit-ului de la Vilnius ar reprezenta un uriaș pas înainte pe calea creșterii calității și siguranței actului de guvernare, responsabilii de la Chișinău fiind astfel mai puțin vulnerabili în fața presiunilor de la răsărit. Și asta ar însemna că deciziile statale ar fi luate în direcția creșterii calității nivelului de trai, în acord cu voința populară și nu în conformitate cu interesele Moscovei.
Cu numai o săptămână înainte de acest moment crucial este de neînchipuit ca Republica Moldova, parte a Moldovei lui Ștefan cel Mare, să nu își manifeste vădit și evident susținerea cauzei europene, să nu confere liderilor săi tăria de a evita „precedentul ucrainean”.