Cu siguranță nu sunteți străini de expresia „Basarabia e România” – sintagma care apare peste tot în țară și care se referă la unirea Moldovei cu România.
În virtutea acestui obiectiv, ne-am imaginat cum Chișinăul ar fi un oraș situat lângă București și cum ar arăta viața dacă cele două s-ar uni într-unul singur ce ar purta numele de Bucușinău (sau Chișinești).
Astfel, contopindu-se două orașe diferite – cu tradiții și obiceiuri diferite – schimbările ar fi iminente și mai mult ca sigur am împrumuta din valori unii de la alții.
Ne-am proiectat în acest viitor utopic, virtual, și am trasat câteva caracteristici ce ar fi de bază la noul oraș Bucușinău. Sunteți invitații noștri să completați lista și să veniți cu cât mai multe idei.
Slang-ul orașului Bucușinău:
În rândul tinerilor, mai mult ca sigur, la nivel de limbaj, se vor observa câteva diferențe.
– Blană și marfă vor deveni pizdeț.
– Nu va mai fi scandal, va fi sfadă sau gîlceavă.
– Un om de treabă va fi unul acătării.
– Aiurea va deveni dezblehuiet, în sensul de îmbrăcăminte – „Ia uite ce dezblehuiet umblă”.
– A termina va deveni a mîntui – „Am mîntuit treaba”.
– Nebun va fi ușernic – „Ce nebun esti/ ce ușernic esti”.
Noile metrouri:
Sub deviza România + Basarabia = Love, vor exista noi linii de metrou.
Liniile de metrou în execuție (Drumul Taberei-Pantelimon) și cele în pregătire (Parc Bazilescu – Străulești, Gara de Nord – Otopeni) se vor întinde până în Chișinău.
Vom avea noi stații care să simbolizeze fericita uniune dintre cele două orașe. Acestea se vor numi:
– Prut sau La fosta graniță
– Alecu Russo (scriitor și folclorist, cel care a descoperit balada ,,Miorița”)
– Bogdan Petriceicu Hașdeu (scriitor, filolog, istoric și enciclopedist care a locuit la Chișinău)
– Bucuria
– Grigore Vieru
Viata de zi cu zi:
Apropo de asta, imaginează-ți cum este să te trezești dimineața, să aprinzi televizorul și să vezi știri din fostul Chișinău, actualul Bucușinău. Apoi, să te duci să-ți iei un covrig și o cafea de la colț, să pleci cu metroul de la Piața Muncii și să ajungi la stația Bucuria.
Centrul Vechi s-ar muta undeva în zona Otopeniului, iar zona din jurul Lipscaniului, inclusiv Unirea și Universitatea, ar fi mici cartiere boeme ale orașului. Zidurile ar fi pline de stencil-uri cu Am învins și #BasarabiaEinRomania, iar locul de intâlnire se va muta din fața McDonalds-ului de la Unirii în fața restaurantului La Plăcinte.