Crin Antonescu, președintele Senatului României, își va începe astăzi vizita oficială în Rep. Moldova. Cu această ocazie, Antonescu a declarat, într-un interviu pentru o publicație de la Chișinău, că viitorul Rep. Moldova este în UE, iar România îi va oferi tot sprijinul necesar pentru îndeplinirea acestui obiectiv.
Ca președinte al Senatului României, Antonescu a spus că va ajuta Rep. Moldova să adopte cât mai curând aquis-ul comunitar, care este deja tradus în limba română. ”(…) este darul pe care ni-l face şi unora şi altora limba română – este o ştafetă pe care v-o dau cu bucurie. Este ceea ce pot face eu”.
Totodată, politicianul a mai spus în interviul pentru Timpul.md, că Parlamentul de la București va sprijini statul de peste Prut sub toate aspectele ce ţin de diplomaţia parlamentară.
Președintele Senatului de la București a subliniat că integrarea Rep. Moldova în Uniunea Europeană este „esenţială pentru orice proiect unionist” pentru că „această integrare europeană va fi cea care va da greutate şi sens, va umple de conţinut social şi mai ales economic, unirea dintre cele două ţări. Aici trebuie să includem investițiile realizate de români în Rep. Moldova – și, de ce nu? – și de investitori din Rep. Moldova în România”.
Totodată, integrarea europeană a Rep. Moldova le va oferi celor două state cadrul necesar pentru a putea dezvolta „proiecte de infrastructură – de transport și energie, și așa mai departe – finanțate și gândite atât la nivel bilateral, cât și european. Prin integrarea europeană între România şi R. Moldova se vor accentua legăturile economice (…)”.
Vă invităm să citiți interviul în întregime aici.