„Sunt chiar foarte optimist că în prima jumătate a anului 2014 vom deveni parțial cetățeni europeni” a declarat premierul Iurie Leancă pentru Radio France Internationale, în contextul în care cetățenii Rep. Moldova vor putea călători fără vize în statele Uniunii Europene.
Totodată, Leancă este încrezător că, pe parcursul acestui an, Republica Moldova va semna și ratifica Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană.
În ceea ce privește conflictul transnistrean, prim-ministrul Rep. Moldova susține că nu există soluții miraculoase.
„E nevoie de multă muncă, de perseverență. Și în dialog cu Tiraspolul, îmi doresc să mă revăd cu Evgheni Șevciuk, pentru că lipsa de comunicare nu e bună. Dar să facem și astfel încât și partenerii noștri din vest și est să ne ajute în acest sens”, a mai spus acesta.
Totodată, Leancă a mai menționat- referitor la problema transnistreană- că Uniunea Europeană, ca mediator în formatul „5+2”, trebuie să țină cont și de poziția Bucureștiului în acest caz, dat fiind că România este membru UE.
Pe de altă parte, premierul Rep. Moldova a subliniat că menținerea unui dialog cu Federația Rusă este necesar.
„Interesul nostru este să menținem și să impulsionăm dialogul cu Federația Rusă. Să găsim soluții și pentru problemele unde există deocamdată abordări diferite, cum ar fi conflictul transnistrean, retragerea a ceea ce a mai rămas din armata a 14-a, muniții absolut învechite și nu știu ce beneficiu aduc ele. Avem nevoie de comunicare, de reprezentarea argumentelor și eu sunt convins că la un moment dat vor fi auzite, cel puțin cred că așa ar trebui să se întâmple”, a explicat Leancă la RFI.