Nicolae Negru: București-Chișinău, o nouă paradigmă sau „poduri de sentimente” peste Prut

Traian Băsescu revine la tema unirii. El menționează, în premieră, Republica Moldova în mesajul prezidențial de Anul Nou, felicitându-i pe cetățenii moldoveni pentru „pasul important pe care l-au făcut pe calea integrării europene”, subliniind că „atât România, cât și Republica Moldova aparțin spațiului european prin limba, cultura și istoria care ne unesc, dar și prin valorile și aspirațiile pe care le împărtășim”. Apoi, vorbindu-le jurnaliștilor despre anul 2014, președintele României a spus că și-ar dori „ca nu numai câţiva politicieni, dar şi românii să gândească la relaţia noastră viitoare cu Moldova”. Din punctul său de vedere, 2014 trebuie să fie „anul în care să afirmăm cinstit şi deschis că Moldova este pământ românesc şi că nu s-a născut odată cu pactul Ribbentrop-Molotov această ţară, ci are o istorie, cultură, limbă, legate de România şi de poporul român”.

Probabil, fiindcă politicienii se află în vacanță, n-a urmat de data aceasta nici o reacție, nici o replică, nici la București, nici la Chișinău. Vacanța însă e și un bun pretext pentru tăcere, căci ce s-ar mai putea adăuga la ceea ce s-a spus după declarația precedentă, din ajunul Summitului Parteneriatului Estic de la Vilnius? Atunci Băsescu a afirmat că mai devreme sau mai târziu România și Republica Moldova se vor uni, căci „sângele apă nu se face”.

Luni, 6 ianuarie, el a venit cu precizări. Din punctul său de vedere, unirea este o „alternativă pentru continuarea drumului către Uniunea Europeană”. „România trebuie să înceapă o dezbatere internă privind Republica Moldova, care nu-i privește pe politicienii de la Chișinău. Dacă există riscul unei devieri a Republicii Moldova de la parcursul european, România are, politic, obligația de a oferi o variantă, o alternativă”, a declarat președintele României.

Nu mai încape îndoială că Băsescu schimbă definitiv „macazul” în relațiile cu R. Moldova. Chiar dacă nu sunt susținute de ceilalți lideri politici din România, contează efectul pe care declarațiile sale le produc în R. Moldova și în exterior. Ca șef de stat, el oficializează o altă „paradigmă”, un alt „șablon” relațional față de R. Moldova, chiar dacă motivele par un pic donquijotești, mai curând personale decât venind din partea statului român, mai curând sentimentale, decât politice.

De acum înainte, moldoveniștii, „stataliștii”, interni și externi, vor trebui să se obișnuiască cu ideea că „mai devreme sau mai târziu” se va pune problema unirii, așa cum s-au obișnuit cu „limba română”, „un popor, două state”, „două state românești”.

Citiţi articolul integral în Ziarul Naţional.