Cazacii de la Dubăsari, un oraş din stânga Nistrului controlat de regimul separatist, se pregătesc să plece la Olimpiada de iarnă de la Sochi. Vorba e despre un pluton în număr de 25 persoane. Criteriile de selecţie sunt dure: înălţime nu mai jos de 185 centimetri şi greutatea mai puţin de 95 kilograme, ei trebuie să aibă cetăţănia rusă şi legitimaţia de cazac. Cazacii transnistreni vor primi un oarecare salariu, mărimea căruia este stabilită în mod individual şi nu se dezvăluie. Dânşii, cum s-a scris la Tiraspol, „în timpul Jocurilor Olimpice împreună cu echipele de poliție ruse vor patrula orașul cu scopul prevenirii comiterii infracțiunilor şi vor ajuta la menținerea ordinii în cadrul internelor ruse”. Deznodământul procesului de pregătire pentru această cursă va fi o revistă de front, eventual cu participarea preşedintelui autoproclamatei republici nistrene Şevciuk, şi o petrecere festivă.
Desfăşurarea unor competiţii sportive de o aşa dimensiune, am în vedere Jocurile Olimpice, întotdeauna a fost o vitrină pentru ţara-gazdă, iar lumea întreagă poate să observa bunăstarea, entuziazmul patriotic şi avântul poporului, în cazul dat al celui rus. Justificată este atenţia, prudenţa şi grija pentru securitatea jocurilor. La sfârşitul lunii decembrie 2013 la Volgograd s-au produs o serie de atentate sinucigaşe. Ele, cu părere de rău, s-au soldat cu 34 morţi şi cca 70 răniţi. Mai mulţi experi, inclusiv şi de la noi, fac legătura acestora cu viitoarea gală sportivă.
Se pare că totul e OK, vorba este despre un gest salutabil, – ce poate fi mai presus decât securitatea şi liniştea oamenilor ?, dar (în rusă –„ ,odnako…”) doar dacă nu ar fi şi alte circumstanțe şi nedumeriri. Cât nu ar părea de caraghios şi ridicol, însă peste mări şi ţări într-un stat străin pleacă foştii şi, posibil, viitori terorişti. În 1991-1992 tipii înarmaţi din aşa numitului district căzăcesc Dubăsari cu forţa au curmat activitatea autorităţilor locale constituţionale. Cazacii cu gardiştii lui Igor Smirnov au asaltat sediul secţiei de poliţie din oraş, iar oamenii legii, subordonaţi Chişinăului oficial, au fost arestaţi, întemniţaţi şi maltrataţi. Nu exlud că printre cei care vor asigura calmul şi liniştea la Sochi sunt şi indivizi care au silit elevii şi profesorii de la şcoala cu predare în grafie latină din Grigoriopol să-şi ridice lucrurile şi să se retragă în altă localitate – Doroţcaia. Însă aceasta e floare la ureche, cazacii s-au evidențiat prin jafuri, au vandalizat locuinţele patrioţilor dubăsăreni, i-au silit pe aceştea să-şi ia lumea în cap, ca apoi să între în casele acestora.
Acesta este şi cazul lui Vlad Grecu, refugiat, născut la Dubăsari. Omul îşi aminteşte cu groază de acele timpuri de tristă faimă: războinicii terorizau populaţia, omorau, schingiuiau şi intimidau lumea. Persoane dispărute fără urmă în acel război, inclusiv şi la Dubăsari, sunt şi acum. Vlad cu durere şi-a pus memoriile pe hârtie ca apoi să editeze o carte „O viziune din focarul conflictului de la Dubăsari”. Lucrarea are şi un sumar al crimelor de război săvârşite şi de aceşti „bravi” luptători. Face de citit!
De menţionat, că una din paginile puțin cunoscute ale istoriei este participarea cazacilor nu doar în războiul de la Nistru, dar şi in alte conflicte locale pe teritoriul fostei URSS (Abhazia, Osetia de Sud şi Nagorno-Karabah) și în republicile fostei Iugoslavii.
Fără răspuns rămân o serie de întrebări. Care este statutul acestui pluton şi al fiecărui personaj în parte? Nu pot să-mi închipui ca militanţii catolici din Irish Republican Army să fie încadraţi la asigurarea ordinei în capitala chineză Beijing sau poliţiștii din Taiwan să garanteze linştea la olimpiada din Londra. Cum tratează dreptul internaţional această „ieşire în lume” a unei formaţiuni paramilitare? Să înţelegem, reieşind din informaţia oferită, cazacii transnistreni apar ca o structură afiliată sau parte al ministerului de intere ruse? În aşa caz: nu ar fi corect să recunoaştem că şi armata tiraspoleană e aceeaşi aramată al Federaţiei Ruse?
Chişinăul trece cu vedera această deplasare dubioasă şi provocatoare. Să înţelegem că nu e cazul să ne neliniștim? Cu ceva timp în urmă, în 2010, unii politicieni autohtoni şi-au ieşit din pielea proprie, făcând o zarvă nemaipomenită, ca să-i aibă pe militarii moldoveni la „parada victoriei” de pe Piaţa Roşie. Să percepem că nu e cazul momentan? Acceptul autorităţior ruse de a-i vedea pe aceşti separatişti la Soshi este înţeles. Dublele standarte, expresie tacită de susţinere a separatismului şi terorismului, întotdeauna a fost arma tradiţională în mâinele Kremlinului. Cu liderii de la Tiraspol e totul de înţeles: Rogozin, cu siguranţă în „lista de prieteni” va pune încă un plus gras lângă numele lui Şevciuk, iar în agenda şefului externelor de pe piaţa Smolensk alături de numele lui Ştanski va apărea o „păsărică” obeză. Alta e, cum poate fi explicată tăcerea autorităţilor, politicienilor şi societăţii civile de la Chişinău?
Text/Foto de Andrei Covrig, Colonel în rezervă