Potrivit raportului, Comisia Electorală Centrală (CEC) a înregistrat în ultimii ani progrese în consolidarea independenţei financiare, revizuirea structurii organizaţionale, sporirea capacităţilor de instruire a funcţionarilor electorali şi a publicului. Abilităţile CEC au evoluat considerabil, instituţia fiind apreciată drept transparentă, receptivă în contactele cu ONG-urile, capabilă să reacţioneze prompt la critică şi să întreprindă operativ măsuri de remediere a neregulilor semnalate. Totuşi, încrederea publicului în organizarea unor alegeri libere şi corecte este destul de joasă, fapt care se datorează unui şir de probleme: vulnerabilitatea CEC faţă de influenţa politică; capacitatea slabă de a preveni fraudele electorale; dotarea tehnico-materială insuficientă a birourilor electorale din teritoriu; fluiditatea funcţionarilor electorali, precum şi insuficienţa cunoştinţelor şi experienţei acestora. Persistă problema intervenţiilor frecvente în cadrul legal din domeniu, există probleme în reglementarea finanţării campaniilor electorale şi administrarea alegerilor; normele ce ţin de conduita şi integritatea membrilor CEC sunt lacunare, iar mecanismele de asigurare a integrităţii membrilor CEC – insuficiente; lipseşte mecanismul de control al executării hotărârilor CEC privind soluţionarea contestaţiilor, sunt lacunare prevederile despre depunerea, acceptarea, administrarea şi aprecierea probelor.
Curtea de Conturi (CC) activează în baza unui cadru legal menit să asigure independenţa instituţiei, integritatea membrilor şi a personalului, precum şi accesul la informaţiile despre activitatea acesteia. Totuşi, practica arată că la selectarea şi numirea membrilor CC se pune accentul pe criteriul politic şi nu pe integritate şi profesionalism, existând un risc înalt al influenţei politice asupra instituţiei. Verificarea prealabilă a candidaţilor la funcţia de membru al CC nu se efectuează, ceea ce implică riscul accederii în CC a unor persoane cu reputaţie reproşabilă. Deşi CC dispune de independenţă financiară, ea nu are posibilitatea de a atrage experţi pentru efectuarea unor audituri specifice, de ex, a instituţiilor financiare. CC nu duce lipsă de personal, asigură instruirea profesională şi anticorupţie a acestuia, cu toate acestea există cazuri de nerespectare a normelor etice şi restricţiilor de postangajare. În ultimii ani, conlucrarea CC cu Parlamentul s-a îmbunătăţit uşor (din 2011 Parlamentul a început să audieze raportul anual al CC asupra administrării şi întrebuinţării resurselor financiare şi patrimoniului public, a emis un şir de hotărâri asupra rapoartelor CC), cu toate acestea, conlucrarea este apreciată drept insuficientă atât din lipsa unor proceduri care ar reglementa conlucrarea dintre instituţii, cât şi din necunoaşterea de către deputaţi a specificului activităţii CC. Deşi legislaţia stabileşte că rapoartele financiare anuale ale CC urmează a fi supuse unui audit extern, efectuat de către o organizaţie internaţională selectată de Parlament prin concurs, până în prezent această cerinţă nu este îndeplinită.
CC identifică multiple încălcări ale legislaţiei la utilizarea mijloacelor financiare şi administrarea patrimoniului public, expediind rapoartele la instituţiile auditate şi la organele de drept pentru a se lua măsurile de rigoare faţă de cei vinovaţi. Cu toate acestea, o parte considerabilă din recomandările CC nu se implementează, cauzele principale fiind lipsa sancţiunilor pentru încălcarea legislaţiei de către membrii organelor colegiale de decizie şi pentru iresponsabilitate managerială, impunitatea factorilor de decizie vinovaţi de utilizarea neconformă a mijloacelor şi patrimoniului public, implicarea insuficientă a Guvernului şi Parlamentului în procesul de monitorizare a implementării hotărârilor CC, neluarea în consideraţie a implementării hotărârilor CC la aprecierea performanţelor autorităţilor publice şi a managerilor acestora.
Menţinerea credibilităţii devine o provocare pentru Parlamentul RM. Credibilitatea redusă a Parlamentului, precum şi perceperea acestuia ca instituţie afectată sporit de corupţie, se datorează mai multor probleme, cum ar fi: ignorarea flagrantă şi repetată, de către Parlament, a exigenţelor procedurii legislative; reglementări insuficiente în partea ce ţine de transparenţa decizională a Parlamentului, precum şi punerea selectivă în aplicare a normelor existente în acest sens; reglementări insuficiente care ar asigura integritatea individuală a membrilor Parlamentului, precum şi ignorarea, în practică, de către Parlament, a problemelor legate de integritate; lipsa unor mecanisme eficiente care ar asigura executarea adreselor Curţii Constituţionale; punerea sporadică şi ineficientă în aplicare a instrumentelor de supraveghere a Guvernului; eventuala politizare a numirilor în funcţiile publice ale personalului din cadrul Secretariatului Parlamentului; necesităţile de instruire a personalului, care rămân neacoperite financiar; reglementări insuficiente care ţin de Biroul permanent al Parlamentului.
În cadrul cercetării a fost analizată vulnerabilitatea la corupţie a 13 piloni/instituţii: Parlamentul, Executivul, Judiciarul, Instituţia Avocatului Poporului, Curtea de Conturi, Comisia Electorală Centrală, instituţiile de aplicare a legii (Poliţia), partidele politice, autorităţile anticorupţie, sectorul public, sectorul privat, societatea civilă, mass-media. Varianta integrală a raportului nu este încă publicată.
