Și la noi, în Basarabia, au apărut de aceștia, plictisiți de Eminescu sau îngrijorați de naționalismul lui. Acel gen de români care l-au urât pe Eminescu în timpul vieții nu a dispărut: a supraviețuit, s-a înmulțit; acești români îl urăsc pe Eminescu cu aceeași pasiune. Uitați-vă la televizor, nu-l „vezi acolo pe urăciunea fără suflet, fără cuget, cu privirea-mpăroșată și la fălci umflat și buget” care ne vorbește de patrie, valori și principii, statalitate moldovenească?!
…Și asta în timp ce Rusia nu și-a schimbat năravul și nu și-a retras de aici armata și agentura. În orice celulă a administrației noastre „naționale” se află câte un agent de influență a Rusiei, iar pe unii dintre noi, ca să vezi, ne incomodează „naționalismul” și „radicalismul” lui Eminescu. Ați observat că politicienii noștri știu din Eminescu doar prima strofă din „Somnoroase păsărele”. De celălalt Eminescu nici nu vor să audă și ar fi fericiți să uităm și noi de el.
Ca antidot la uitare am selectat, din articolele sale din TIMPUL, câteva gânduri de ale lui Eminescu despre Rusia și Basarabia.
* „Însuşi numele „Basarabia” ţipă sub condeiele ruseşti. Căci Basarabia nu însemnează decât ţara Basarabilor, precum Rusia înseamnă ţara ruşilor, România ţara românilor”.
(TIMPUL, martie 1878)
* „De atunci (1812, n.n.) şi până acum măsurile silnice pentru stârpirea românismului se iau fără de curmare. Administraţia, biserica şi şcoala sunt cu desăvârşire ruseşti, încât este oprit a cânta în ziua de Paşti „Hristos a înviat” în româneşte.
