Șeful Executivului de la Chișinău este conștient că regiunea separatistă așteaptă recunoaștere din partea Rusiei, însă pentru realizarea acestui act nu există fundament strategic sau economic, în viziunea sa. ,,La o întâlnire recentă a OSCE, la Kiev, a fost adoptată o declarație , în care toți actorii, inclusiv Rusia, au afirmat pe deplin principiul de soluționare a conflictului în baza integrității teritoriale a Republicii Moldova”, a punctat Leancă.
În cadrul aceluiași interviu, șeful Guvernului a enunțat beneficiile apropierii de Uniunea Europeană pentru locuitorii regiunii transnistrene: mobilitatea în spațiul Schengen, oportunități pentru mediul de afaceri, accesarea de credite și fonduri regionale.