Chișinăul mizează pe sprijinul partenerilor europeni, inclusiv pe cel al Grupului Vișegrad, pentru liberalizarea regimului de vize pentru călătoriile cetățenilor Republicii Moldova în statele UE. Acest aspect a fost precizat de către președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Corman, în cadrul unei discuții pe care a avut-o cu directorii politici de la Ministerele de Externe ale celor patru țări din grupul Vișegrad V4 (Cehia, Slovacia, Polonia, Ungaria).
Potrivit Direcției comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova, oficialii statelor V4 au ținut să afirme că Republica Moldova trebuie să aibă relații de cooperare atât cu partenerii din Vest, cât și din Est, importantă fiind și cooperarea la nivel regional.
Igor Corman a apreciat interesul sporit manifestat de statele V4 pentru consolidarea capacităților instituționale în diferite sectoare, dar și suportul oferit societății civile privind implicarea în procesele decizionale. În aceeași ordine de idei, oficialii au convenit asupra intensificării acțiunilor de informare și comunicare cu cetățenii privind integrarea europeană, inclusiv prin valorificarea instrumentelor de colaborare regională, precum ar fi Fondul Internațional Vișegrad.