Parlamentul European a analizat situația școlilor românești din regiunea transnistreană și a alcătuit o moțiune de rezoluție cu privire la acest caz.
Potrivit documentului, în evaluarea situației s-a ținut cont, printre altele, de faptul că a) din noiembrie 2013, odată cu parafarea Acordului de asociere cu UE, Rep. Moldova a făcut pași importanți spre integrarea europeană, ocazie în care regiuni precum Găgăuzia sau Transnistria vor putea să-și consolideze relațiile cu UE; b) începând din 1992 în regiunea transnistreană există un conflict înghețat, iar c) negocierile în formatul „5+2” nu au ajuns la niciun rezultat; d) potrivit Curții Constituționale a Rep. Moldova limba oficială a statului este limba română; e) profesorii Liceului „Lucian Blaga” din Tiraspol au fost interogați de KGB-ul de la Tiraspol, iar conturile liceului au fost blocate; f) raportul misiunii OSCE din noiembrie 2013 califica situația drept urgentă din cauza acțiunilor de intimidare a părinților și profesorilor din regiune și g) observația CEDO, potrivit căreia Rusia a încălcat Art. 2, Protocolul 1 din Convenția pentru Protecția Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.
Drept urmare, Parlamentul European:
1. Deplânge nerespectarea drepturilor omului în regiunea transnistreană, negarea libertăților cetățenilor din zonă, ignorând dreptul la informare și educație în limba maternă;
2. Subliniază că dreptul la educație este un drept fundamentul și atrage după sine respectarea deplină a acestuia și încetarea oricăror forme de presiune îndreptate spre instituțiile de învățământ românești din regiunea transnistreană;
3. Solicită autorităților de facto din regiune să respecte dreptul la educație în limba maternă;
4. Condamnă presiunile făcute asupra Liceului „Lucian Blaga” din Tiraspol început în decembrie 2013, precum și blocarea conturilor bancare ale instituției de către regimul separatist;
5. Solicită Comisiei să găsească modalități de a sprijini și asista școlile românești cu scriere în grafia latină din regiunea transnistreană;
6: Solicită OSCE să apere dreptul la educație al elevilor din aceste școli și face apel la autoritățile transnistrene să coopereze cu misiunea OSCE din Rep. Moldova și să permită accesul pe teritoriul său;
7. Solicită Federației Ruse să implementeze hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului potrivit căreia Rusia a încălcat drepturile la educație în cazul școlilor românești din regiunea transnistreană;
8. Face apel la soluționarea conflictului transnistrean cu respectarea integrității teritoriale și suveranității Rep. Moldova;
9. Face apel la o mai mare implicare a Uniunii Europene în rezolvarea acestui conflict și la angajarea UE drept partener de negociere în acest proces;
10. Solicită președintelui PE să înainteze această rezoluție Înalților Reprezentanți, Consiliului și Comisiei Europene, Guvernului și Parlamentului Rep. Moldova, Guvernului României, Guvernului Ucrainei, Guvernului Federației Ruse, Guvernului SUA; Secretariatului General al OSCE și Secretariatului General al Consiliului Europei.