Româncele din vremea trecută nu știau să-și facă părul din negru alb și din alb negru, spre derâderea vârstelor, nu cunoșteau (…) puful și cocul spre derâderea formelor omenești; ele se îmbrăcau cu altițe, își spălau fața cu apă de izvor și urmau datinile și obiceiurile strămoșești; ele ciocneau ouă roșii la Paști, ascultau cântecele de stea la Crăciun, colindele la Anul Nou și trimiteau mărtișori la 1 martie.
Astăzi, gingașele degete ale damelor noastre nu mai îndrăznesc să atingă ouăle roșii, ușile noastre se închid cu îngrijire înaintea colindătorilor ce cutează să ne calce pragul, iar mărțișorul nici se mai știe ce este. Să scuturăm dar noi pulberea uitării de pe acest vechi și frumos obicei strămoșesc.
Mărțișorul era un dar ce-și trimiteau românii unul altuia în ziua de 1 martie. El consta într-un bănuț de aur spânzurat de un găitan de matasă împletit cu fire albe și roșii, pe care persoana ce-l primea în dar îl purta la gât până când întâlnea cea dintâi roza înflorită, pe crengile căreia depunea apoi darul primit. Bănuțul însemna îmbelșugarea, firele albe și roșii ale găitanului însemnau fața albă ca și crinul și rumenă ca roza, iar ofranda făcută reginei florilor era o salutare poetică adresată primăverii. Așa aveau vechii români obiceiul de a se ura în ziua de 1 martie!
Toate însă s-au șters de buretele așa-numitei civilizațiuni moderne care, în locul comorilor de înțelepciuni și tradițiuni strămoșești, n-a găsit altceva mai bun de pus în loc decât minciunile de la 1 aprilie, care și acestea, din cauza necontenitei îndulciri a moravurilor noastre, au ajuns a se practica în toate zilele anului” (N. Gane, Încercări literare, Iași, 1873, pp. 151-153).
Mărţişor, Mărţişug sau Marţ era consemnat de Simion Florea Marian, unul din etnologii importanti ai începutului de secol XX, ca obicei de 1 martie, prezent nu numai la români, dar si la bulgarii şi albanezii din Balcani – obicei pe care ţăranii îl repetau în fiecare început de primăvară ca semn protector împotriva bolilor şi a nenorocului. Copiilor li se lega o monedă de argint la mână cu un fir răsucit de lână sau de bumbac alb şi roşu, ca să fie feriţi de boală, pe care aceştia îl legau, dupa 12 zile, în pom, ca să fie pomul roditor, iar vitelor li se agăta acelaşi fir roşu cu alb, ca să fie sănătoase şi, la fel, bune de rod. Preluat de lumea urbană şi devenit modă, firul de bumbac, uneori fir de argint sau de aur, este purtat drept colier şi podoabă, ţinut la piept, primit ca suvenir şi, mai nou, cadou, scrie Fapt Divers.
La începutul secolului al XX-lea Mărţişorul se făcea cadou copiilor, fete şi băieţi, în dimineaţa zilei de 1 Martie, înainte de răsăritul Soarelui.
Şnurul Mărţişorului se purta legat la mână, uneori prins în piept sau la gât până la o anumită sărbătoare a primăverii (Măcinici, Florii, Paşte, Arminden) sau până la înflorirea unor arbuşti şi pomi fructiferi când se agăţa pe ramurile înflorite.
Se spune despre cei care primeau Mărţişorul că nu vor fi pârliţi de soare pe timpul verii, că vor fi sănătoşi şi frumoşi ca florile, plăcuţi şi drăgăstoşi, bogaţi şi norocoşi, feriţi de boli şi de deochi:
„Cine poartă mărţişoare
Nu mai e pârlit de soare”
Obiceiul a fost atestat în toate teritoriile locuite de români. Pe arii extinse din Transilvania, Banat, Maramureş, centrul Munteniei, vestul Olteniei şi sudul Dobrogei.
Luna Echinocţiului de primăvară şi a Anului Nou agrar se numea, în Calendarul popular Mărţişor.
În tradiţia populară, 1 martie marchează şi ziua babei Dochia, personaj foarte bine cunoscut în mitologia românească. La fel de cunoscută în toate zonele ţării este şi credinţa populară că în intervalul cuprins între 1 şi 9 martie baba Dochia, reprezentând iarna ce nu se dă dusă, îşi scutură cojoacele, simbolizând zilele cu ninsori întârziate. După data de 9 martie, oamenii satelor de odinioară considerau că primăvara s-a instalat şi că se pot gândi la semănături.
Nu întâmplător, ziua întâi a lui martie marca şi începutul anului agrar. Şi atunci, ca şi acum, oamenii satelor începeau aratul şi semănatul, îşi curăţau livezile, grădinile şi curţile şi începeau să „umble” la stupi. Tot acum intra, simbolic, şi primul plug în brazdă, pentru ca anul să fie bun şi holdele bogate.
Din pricina mobilităţii calendarului popular, ziua de 1 martie putea să coincidă chiar cu cea a Dragobetelui, o sărbătoare care nu avea, în trecut, dată fixă.
