În perioada 24-30 martie, circa 30 de companii de top din Republica Moldova vor avea posibilitatea de a-și expune și promova produsele în cea mai impunătoare și prestigioasă locație din București – Palatul Parlamentului.
Evenimentul este organizat de Centrul Cultural VATRA din Chișinău, UCRB și OSB București, în cadrul Festivalului ,,Zilele Basarabiei” la București, având obiectivul de a sprijini eforturile mediului privat de afaceri.